27.02.2015 00:25

Societățile dâmbovițene din Apărare nu vor fi închise

Societățile dâmbovițene din Apărare nu vor fi închise
Galerie foto

❚ Vești bune pentru Automecanica Moreni și Uzinele Mija și Dragomire ști ❚ În urma recentei vizite a ministrului Economiei în Dâmbovița, acestea au fost asigurate că vor intra într-un proces de restructurare național și nu li se va pune lacătul pe uși ❚ Dintre toate cele trei unități, cel mai bine stă Automecanica, pentru că la Moreni se va înființa un Centru Național de Mentenanță, iar programul pentru transportoare blindate va continua

ANA MARIA POPESCU

 


 

Vești bune pentru companiile din industria de apărare din Dâmbovița! Recenta vizită a ministrului Economiei în județ a fost de bun augur pentru unitățile cu activități în domeniul apărării, care vor continua să primească sprijin ministerial ce le va ajuta nu numai să „supraviețuiască”, ci chiar să se dezvolte. Unitățile dâmbovițene din industria de apărare vor intra într-un proces de restructurare la nivel național, însă în niciun caz nu vor fi închise, ba chiar Ministerul Economiei are planuri mari pentru acestea.

La Moreni va lua în curând ființă un Centru Național de Mentenanță pentru transportoare blindate, tancuri și pentru tot ce înseamnă vehicule de transport existente în armata română. De asemenea, Ministerul nu va lăsa baltă nici proiectul transportoarelor blindate, TBT și SAUR, care va primi finanțare și de aici înainte. În ceea ce privește unitățile de la Mija și Dragomirești, ministrul Economiei, Mihai Tudose, a fost în principiu de acord cu realizarea de noi investiții, însă acest lucru se va întâmpla doar dacă directorii societăților în cauză vor prezenta argumente solide și vor reuși să convingă că solicitările pe care le au vor duce la creșterea volumului de producție și, pe cale de consecință, la crearea de noi locuri de muncă.

Directorii celor trei societăți, așteptați cu argumente la Minister

Adrian Țuțuianu, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, a precizat, în urma recentei vizite ministeriale în județ: „Vestea bună este că toate unitățile din industria de apărare de pe raza administrativ-teritorială a județului Dâmbovița vor rămâne în ființă. Unele vor intra într-un proces de restructurare la nivel național și au șanse mari de dezvoltare. La Moreni se va înființa un Centru Național de Mentenanță, nu doar pentru transportoare, ci pentru tot ce înseamnă vehicule de transport și tancuri din armata română. Se va continua finanțarea proiectului cu TBT și SAUR. Pentru Mija s-a prezentat o listă de investiții care necesită sprijin din partea Ministerului Economiei. Directorii celor trei societăți vor merge cu solicitările și se vor da bani numai dacă argumentația este corectă și generează creșterea volumului de activitate și crearea de locuri de muncă”, a explicat președintele CJD.

Echipa ministerială a fost prezentă în județ săptămâna trecută și a evaluat situația fiecărei companii, a căutat posibilități de reducere a costurilor și a încercat identificarea unui potențial de viitor al acestora.