14.02.2018 00:18

Soarta liniei CFR Târgoviște-Fieni-Pietroșița, decisă de Mărțișor

Soarta liniei CFR Târgoviște-Fieni-Pietroșița, decisă de Mărțișor
Galerie foto

* Potrivit viceliderului sindical al Federației Naționale Sindicale Mișcare - Comercial Vagoane, dâmbovițeanul Liviu Stanciu, pe surse circulă informația că desființarea acestui tronson din nordul județului a fost respinsă de la nivelul Ministerului Transporturilor * Totuși, „nu se poate spune cu certitudine ce se va întâmpla până la data de 1 martie. Decizia poate să fie luată și cu maximum trei zile înainte”, a arătat viceliderul de sindicat *Problemele ce privesc salvarea căii ferate și situația tronsonului feroviar Târgoviște-Fieni-Pietroșița, dar și celelalte 99 trasee din țară amenințate cu desființarea, vor fi discutate astăzi, la Craiova, de sindicaliști și directorii generali de companii feroviare

VIRGIL VOINESCU


Viceliderul Federației Naționale Sindicale Mișcare - Comercial Vagoane, dâmbovițeanul Liviu Stanciu, ne-a declarat că o decizie fermă legată de desființarea cursei de transport feroviar Târgoviște-Fieni-Pietroșița nu a fost luată în mod oficial. Acesta a precizat, în exclusivitate pentru Jurnal de Dâmbovița, că o soluție privind retragerea din circulație a trenurilor va fi comunicată de la nivelul Companiei de Călători și poate să fie lansată oficial chiar și cu maximum trei zile înainte de data din program. „Ceea ce până acum pot spune, și acestea din surse, este că de la nivel de Minister al Transporturilor a fost respinsă ideea închiderii tronsonului feroviar Târgoviște-Fieni-Pietroșița. Totuși, nu se poate spune cu certitudine ce se va întâmpla până la data de 1 martie. Decizia poate să fie luată și cu maximum trei zile înainte”, a arătat viceliderul de sindicat. Potrivit acestuia, cauzele - în toate cazurile de trasee anunțate pentru închidere începând din 1 martie - ar fi bugetul care a fost micșorat, lipsa de personal și lipsa de vagoane. „Sindicatul, Federația Mișcare-Comercial Vagoane a lansat o acțiune de strângere de semnături #SEPOATE pentru salvarea CFR și se speră ca până la 1 mai curent să poată fi strânse circa 600.000 de semnături, să fie transmise guvernanților cu solicitarea de a susține calea ferată prin investiții și să se adopte Statutul feroviarului. Sperăm să reușim, mai ales că la inițiativa noastră s-au aliniat și celelalte structuri sindicale din calea ferată”, a spus Liviu Stanciu.

„Dacă va fi nevoie, ne putem gândi și la forme de luptă sindicală”

Problemele ce privesc salvarea căii ferate și situația ce privește tronsonul feroviar Târgoviște-Fieni-Pietroșița, dar și celelalte trasee din țară amenințate cu desființarea, ce însumează circa 100 de curse de călători, vor fi discutate astăzi, 14 februarie, într-o întâlnire organizată de sindicate la Craiova, la care vor participa și directorii generali de companii feroviare. „Probleme în sistem sunt peste tot și, de aceea, încercăm să rezolvăm ceea ce se poate. Vom încerca în acel cadru să clarificăm toate aspectele privitoare la situația de la nivelul sistemului feroviar. Avem încredere că tot ce se va decide va fi cu bună credință și sperăm să nu se ajungă la acțiuni sindicale. Dialogul este forma pe care noi o preferăm în toate cazurile, mai ales că este și în interesul publicului călător, acesta fiind afectat direct de o oprire a circulației trenurilor. Sigur însă, dacă va fi nevoie, ne putem gândi și la forme de luptă sindicală, până la urmă fiind și interesul călătorilor care sunt afectați, ca și salariații de la calea ferată, de condițiile de transport”, a transmis viceliderul Federației Sindicale Mișcare-Comercial Vagoane, jr. Liviu Stanciu.