12.11.2019 00:20

Slujire arhierească la Catedrala din Târgoviște

Slujire arhierească la Catedrala din Târgoviște
Galerie foto

În duminica a XXV-a după Rusalii, în ziua de 10 noiembrie 2019, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, însoțit de un sobor de preoți și diaconi, precum și în prezența multor credincioși, a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala din Târgoviște. Cu acest prilej, Înaltpreasfinția Sa a hirotonit întru preot pe tânărul diacon, absolvent al Facultății de Teologie și Științele Educației a Universității Valahia din Târgoviște, drd. Dragne Ion, pe seama Parohiei Fierbinți, Protoieria Găești. În cuvântul său, Înaltpreasfinția Sa a aprofundat semnificația duhovnicească, pastoral-misionară și filantropică a Parabolei Samarineanului milostiv, evidențiind necesitatea ajutorării aproapelui nostru, în orice situație, după desăvârșitul exemplu de iubire și milostivire pe care Bunul Dumnezeu ni-l oferă în permanență. Mitropolitul Nifon a vorbit și despre nevoia de a alege în permanență să facem binele, să urmăm adevărul și să propovăduim frumusețea valorilor noastre creștine și românești, pentru a mărturisi prin faptele noastre iubirea de Dumnezeu, de aproapele, de Biserică și de țara noastră.

 

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI