18.12.2018 00:17

Slujire arhierească la Catedrala din Târgoviște

Slujire arhierească la Catedrala din Târgoviște
Galerie foto

Duminică, 16 decembrie 2018, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, însoțit de preoți și diaconi, a săvârșit Sfânta Liturghie, la Catedrala din Târgoviște, eveniment la care au luat parte numeroși târgovișteni. Cu acestă ocazie, a hirotonit întru diacon pe seama Parohiei Potlogeni, Protoieria Găești, pe tânărul Georgian Leonard Ionescu, absolvent al Facultății de Teologie și Științele Educației a Universității Valahia din Târgoviște. În cuvântul său, Înaltul Ierarh a aprofundat semnificația „Pildei celor poftiți la cină“(Luca 14, 16 - 24), ce s-a citit în cadrul sfintei slujbe, arătând că Dumnezeu, în marea Sa iubire și milostivire, ne cheamă pe toți la mântuire, cu diverse prilejuri, în toate momentele vieții. Din nefericire, nu toți răspund chemării Sale, iar El le respectă libertatea, neîncetând a chema la comuniune și iubire. Chemarea Sa o auzim cu prilejul fiecărei Sfinte Liturghii, a Sfintor Taine și Ierurgii, prin slujirea credincioasă a Bisericii Sale. După exemplul Creatorului și noi avem datoria de a ne manifesta cu iubire unii față de alții, ajutându-ne și făcându-L prezent pe Dumnezeu, mereu, în viața noastră, mai ales acum în apropierea sărbătorii Nașterii Domnului.

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI