17.04.2024 00:15

Situație sumbră la parcul auto al Ambulanței

Situație sumbră la parcul auto al Ambulanței
Galerie foto

Managerul Serviciului Județean de Ambulanțe (SAJ) Dâmbovița, Mihail Gheorghe, a abordat recent situația parcului auto al unității spitalicești. Potrivit informațiilor oferite de acesta, SAJ Dâmbovița dispune în prezent de 65 de autoturisme de urgență, împărțite în diferite categorii.

Astfel, flota SAJ cuprinde cinci C-uri, echipate pentru transportul medicilor, 40 de B-uri, destinate asistenței medicale oferite de asistenți și ambulanțieri, și 18 A-uri, folosite strict pentru transport fără necesitatea îngrijirii medicale în timpul transportului. Managerul a transmis că sunt   și trei - patru mașini cu peste un milion de kilometri parcurși, inclusiv un lot de Mercedesuri care se apropie sau au deja depășit acest prag.

Mihail Gheorghe a punctat că, deși unele dintre mașini sunt vechi, acestea sunt într-o stare bună, fapt apreciat de comisia de acreditare. Cu toate acestea, a avertizat că în aproximativ doi ani pot apărea probleme majore legate de parcul auto dacă nu se vor face investiții rapide.

„Putem spune că stăm binișor în ceea ce privește parcul auto. Recent am făcut acreditarea pentru acest an și pentru mașini. Avem și vreo trei sau patru mașini cu peste un milion de kilometri parcurși. Vorbim și despre mașini vechi. Avem un lot de Mercedesuri care toate se apropie de un milion de kilometri, iar unele deja au depășit. În momentul în care ajungi la cifra de  999.999 trebuie să te duci la un service și să-ți dea kilometrajul peste un milion, că nu trece automat. Totuși, chiar și cele mai vechi dintre mașini arată bine. Comisia de acreditare a fost încântată să vadă ce avem. În doi ani vor fi probleme mari cu parcul auto de la SAJ Dâmbovița dacă nu se schimbă ceva rapid”, a declarat managerul SAJ Dâmbovița, Mihail Gheorghe.

Situația parcului auto al SAJ Dâmbovița rămâne astfel în atenția publică, fiind necesare măsuri urgente pentru asigurarea unei intervenții medicale eficiente și în condiții optime.

 

 

Ștefan Khalil