14.06.2018 00:18

Sistemul bugetar, pentru unii mumă, pentru alții ciumă

Sistemul bugetar, pentru unii mumă, pentru alții ciumă
Galerie foto

❚ „Salariile se dau la timp. După ce s-a aplicat această lege de salarizare, în administrație au fost creșteri de salarii, iar în unele locuri chiar semnificative”, a declarat Mircea Săvescu, președinte de sindicat în administrația publică dâmbovițeană ❚ Pe de altă parte, în învățământ sunt probleme mari cu banii de salarii, fiind așteptate chiar disponibilizări

VIOLETA STANCIU


Contraste nefaste între salariații din sistemul bugetar în România! Dacă funcționarii din administrația publică sunt, de departe, cei mai norocoși, în schimb personalul didactic, auxiliar și nedidactic din învățământ stă cu frica disponibilizărilor, din lipsa banilor! La extremă se află, desigur, angajații de la privat care, în marea lor majoritate, se luptă să supraviețuiască din salariul minim pe economie, și asta dacă au norocul să-l primească la timp, pentru că, la rândul lor, patronii sunt sufocați de taxe, impozite și paraimpozite care le ruinează afacerile. Mircea Săvescu, președinte de sindicat în administrația publică dâmbovițeană, ne-a declarat ieri că, din punct de vedere salarial, lucrătorii din sistemul bugetar o duc bine în momentul de față. „Salariile se dau la timp. După ce s-a aplicat această lege de salarizare, în administrație au fost creșteri de salarii, iar în unele locuri chiar semnificative. Trebuie să aveți în vedere că salariile în administrație se acordă cu respectarea a două cerințe mari și late. În primul rând, nu trebuie să depășească salariul viceprimarului, iar în al doilea rând trebuie să se încadreze în buget. Până acum nu am primit sesizări de neacordare a drepturilor salariale. Deocamdată totul decurge normal. În unele cazuri s-au primit și vouchere de vacanță, așa cum a stabilit Guvernul pentru perioada aceasta. Deci nu ne-au fost semnalate nemulțumiri. Poate, punctual, un bibliotecar să fie nemulțumit, dar repet, este în funcție de buget. Oricum, din punct de vedere al sindicaliștilor pe care îi reprezint, ar fi loc și de mai bine”, a punctat liderul de sindicat din administrația publică locală dâmbovițeană, Mircea Săvescu. În ceea ce privește învățământul, salariile au fost mărite, dar anvelopa bugetară a instituțiilor a rămas aceeași, fiind nevoie de tăieri drastice ale cheltuielilor și chiar de disponibilizări. Unele instituții de învățământ deja au recurs la concedierea unei părți din personalul didactic auxiliar și TESA, însă personalul didactic stă și el cu emoții, cel puțin până în toamnă, când au loc rectificările bugetare de la nivelul Guvernului.