21.08.2017 00:20

Simpozionul național "Școala prozatorilor târgovișteni", la a IV-a ediție

Simpozionul național
Galerie foto

❚ Manifestarea reamintește și valorifică acele contribuții novative ale unor scriitori de anvergură națională la evoluția literaturii române după cel de-al Doilea Război Mondial, mai ales în materia prozei postmoderniste și a bildungsromanului ❚ După Mircea Horia Simionescu, Radu Petrescu și Costel Olăreanu, a venit rândul, la această a patra ediție, lui Alexandru George ❚ Lucrările simpozionului au fost ilustrate de comunicările unor personalități marcante ale culturii române de astăzi

GEORGE COANDĂ

 


 

Viața culturală târgovișteană, dar și a țării, cunoaște de 4 ani încoace un reviriment produs de o manifestare menită să valorifice locul și rolul unor scriitori legați într-un fel sau altul de vechea Cetate de Scaun voievodală a Țării Românești. Și am numit Simpozionul național „Școala prozatorilor târgovișteni”, ajuns în acest an la cea de-a IV-a ediție, desfășurată vineri, 18 august, la Muzeul Tiparului și Cărții Vechi Românești. Ceea ce trebuie știut este faptul că această manifestare reamintește și valorifică acele contribuții novative ale unor scriitori de anvergură națională la evoluția literaturii române după cel de-al Doilea Război Mondial, mai ales în materia prozei postmoderniste și a bildungsromanului, grupați într-o confrerie de spirite înrudite prin prietenie și colegialitate la Liceul – azi Colegiu Național – „Ienăchiță Văcărescu”, cu deosebire aflându-se într-o confinitate a manierii scriiturii literare. Astfel că, după Mircea Horia Simionescu, Radu Petrescu și Costel Olăreanu, a venit rândul, la această a patra ediție, lui Alexandru George. Mai trebuie precizat că lucrările simpozionului, ediție de ediție, au loc sub „direcția de lucru” și subtitlu, de altfel, al manifestării, „Receptarea critică a operei”.

Organizarea excelentă a contribuit la succesul ediției

Succesul actualei ediții a fost asigurat, de altfel, și de o excelentă organizare pusă „în operă” de Societatea Scriitorilor Târgovișteni, inițiatoarea simpozionului, Consiliul Local și Primăria municipiului Târgoviște, Consiliul Județean Dâmbovița – Centrul județean de cultură al județului Dâmbovița, Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească”, Biblioteca Județeană „Ion Heliade Rădulescu” și Universitatea „Valahia” din Târgoviște. Moderate de scriitorul Mihai Stan – președintele Societății Scriitorilor Târgovișteni și salutate de prof. Monica Ilie – viceprimar al municipiului Târgoviște, cât și primind binecuvântarea ÎPS dr. Nifon, Arhiepiscopul și Mitropolitul Târgoviștei, printr-un mesaj chiriarhal citit de p.c. părinte consilier eparhial Ionuț Ileana, lucrările simpozionului au fost ilustrate de comunicările unor personalități marcante ale culturii române de astăzi.

Delegație prestigioasă de la Chișinău

Din lunga listă de participanți înscriși în program, îi amintim pe: academicianul Mihai Cimpoi, istoricii literari Eugen Negrici, Nicolae Oprea, Victor Petrescu, Margareta Bineață, scriitorii Vasile Bardan, Aurel Maria Baros, Florentina Popescu, Niculae Ionel, Toma George Veseliu, Tudor Cristea sau Daniela Olguța-Iordache. Cu acest prilej, au fost vizitate expoziția de grafică „Portrete al unor scriitori ai Societății Scriitorilor Târgovișteni” și expoziția de carte a editurii „Bibliotheca”. Totodată, au fost lansate volumele apărute la aceeași editură: „Școala prozatorilor târgovișteni: receptarea operei lui Alexandru George” (coord. Mihai Stan); Mihai Stan – „Confreria. Convorbiri și confesiuni”, vol. II; Mihai Cimpoi – „Totul prezenței în «Litere» sau Cum am trecut rub(r)iconul”; Mihai Stan, Alexandru Muscalu – „Bibliotheca XX. Din istoria unei edituri târgoviștene”; nr. 6-7 (207- 208), iunie-iulie 2017 al revistei „Litere”. Am reținut prezența prestigioasă a unei delegații de la Chișinău, prezență tradițională de câțiva ani buni la Târgoviște și din care au făcut parte academicianul Mihai Cimpoi, unul dintre cei mai reputați istorici literari, marele poet Iulian Filip și lingvistul Vasile Bahnaru – membru al Academiei de Științe a Republicii Moldova.