07.10.2019 00:21

Simpozion Internațional pentru creșterea calității în educație

Simpozion Internațional pentru creșterea calității în educație
Galerie foto

❚ În cadrul simpozionului au fost prezentate rezultatele obținute de partenerii din proiect și a avut loc un schimb de experiență în ceea ce privește creșterea calității în educație și promovarea oportunităților de formare pentru cadrele didactice, în vederea asigurării unei funcționări adecvate a societății durabile

 

A.V.

 


 

Cea de-a treia ediție a Simpozionului Internațional „Pași către viitor în educație și formare” a fost organizată în data de 5 octombrie 2019, în amfiteatrul Școlii Gimnaziale „Coresi” din municipiul Târgoviște, în cadrul Proiectului Erasmus+ „Incluziunea minorităților” de către Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița (IȘJ), Casa Corpului Didactic și Școala Gimnazială „Coresi” Târgoviște. La eveniment au participat: Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Alexandru Oprea, deputatul Carmen Holban, Cristian Stan - primarul municipiului Târgoviște, Cristina Stroe - inspector școlar general, Florina Mureșan - subprefectul Județului Dâmbovița, Ileana-Cătălina Nicolăescu - directorul Casei Corpului Didactic Dâmbovița, consilieri județeni, cadre didactice din învățământul preuniversitar dâmbovițean, directori de instituții de învățământ, formatori, profesori metodiști în cadrul Casei Corpului Didactic Dâmbovița și Inspectoratului Școlar Județean Dâmbovița, inspectori școlari din țară, profesori din alte cinci țări europene – membre, de asemenea, în acest proiect (Portugalia, Turcia, Suedia, Estonia, Bulgaria), elevi și părinți. În cadrul simpozionului au fost prezentate rezultatele obținute de partenerii din proiect și a avut loc un schimb de experiență în ceea ce privește creșterea calității în educație și promovarea oportunităților de formare pentru cadrele didactice, în vederea asigurării unei funcționări adecvate a societății durabile. Cu acest prilej, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Alexandru Oprea, a transmis celor prezenți mesajul său: „Văd o prezență numeroasă în sală, ceea ce nu face decât să ne dovedească, din nou, că educația trebuie să rămână o prioritate pentru fiecare dintre noi. (...) Fiind la conducerea Consiliului Județean Dâmbovița, am avut niște proiecte la care am ținut enorm și pe care mi-am dorit foarte mult să le văd realizate. Au fost multe, dar unul dintre ele a fost recompensarea elevilor și cadrelor didactice pentru rezultatele deosebite pe care le-au obținut pe parcursul anilor de studiu. Am început acest demers în anul 2017 și îl menținem și în prezent. Și trebuie să vă spun că am ținut neapărat să fie premiați și profesorii îndrumători ai elevilor cu performanțe. Chiar cred, cu toată convingerea, că meritul a fost comun și că acele performanțe nu puteau fi atinse fără o îndrumare adecvată. Cu siguranță știți, dar vreau să vă spun și personal, că sunteți importanți! În primul rând, pentru ei, elevii dumneavoastră și copiii noștri. În al doilea rând, pentru noi, părinții elevilor dumneavoastră. Și nu în ultimul rând, dar cel mai valoros, sunteți importanți pentru statul român și pentru societatea românească”. Activitățile Simpozionului Internațional „Pași către viitor în educație și formare” au cuprins și expoziția cu tema „Incluziunea minorităților – educație pentru valori”.