14.05.2018 00:19

Și-au pierdut oare românii busola?

Și-au pierdut oare românii busola?
Galerie foto

GEORGE COANDĂ


Se pare că România este bântuită de o halucinantă autodistrugere. S-ar zice că românii și-au pierdut mințile. Un duh rău îi îndeamnă să-și ia zilele (sinucidere) și să ia zilele (crimă). O, Doamne, ce se întâmplă oare cu românii în acest capitalism din care ei nu înțeleg nimic, în această democrație kafkiană? Da, kafkiană, pentru că în loc să trăiască într-o lume românească normală, articulată, în beneficiul cetățenilor săi, sunt prinși într-o nebuloasă, ei, românii, care le-a smintit firea lor blândă și generoasă, aruncându-i într-o „gaură neagră” a destinului național. Dacă vreo 20 de ani s-au tot chinuit, sperând să vadă luminița aia de la capătul tunelului și s-au ales cu gâturile scrântite, de la o vreme încoace s-au lăsat păgubași și-și iau lumea-n cap, lăsând țara de izbeliște. Și, pentru că și-au pierdut speranța, se pare că, din pricina asta, și-au pierdut și busola, echilibrul sufletesc. Mai ales tinerii. Se poate vorbi de un deficit de educație? Fără îndoială. Școala, deprofesionalizată din cauza numeroaselor reforme imbecile care au pus-o pe butuci, nu oferă nicio alternativă coerentă instructiv-educativă. Însă nici la nivelul de decizie politică guvernamentală, capabilă să asigure o dezvoltare sustenabilă în stare să producă încredere în propria soartă a românilor, nu se întâmplă nimic deocamdată – un deocamdată care a devenit obositor de îndelungat, generând disperare. Că există și descreierați din naștere, freudian privind starea lor, de bună seamă că există, dar, cred eu, societatea românească trebuie să facă efortul obligatoriu – establishmentul politic, sistemul de educație, societatea civilă – să analizeze responsabil de ce în România sinuciderile și criminalitatea (mai cu seamă criminalitatea ne înspăimântă, cea la vârste tinere, chiar adolescentine) au ajuns să tareze România. Încă nu vreau să cred că națiunea română și-a pierdut definitiv busola psihică.