08.03.2023 00:19

Și a trecut un an de când, cu spaimă, auzim urletul iadului (II)

Și a trecut un an de când, cu spaimă, auzim urletul iadului (II)
Galerie foto

Și uite cum Ucraina, în clipa asta, este cel mai puternic stat militar din Europa nu cantitativ că, aici, Armata Roșie e „cea mai tare din parcare”, uzinele sale de produs armament robotind 24 din 24 de ori. Între timp „cel mai puternic om din lume”, president of USA, Joe Biden, la rându-i, a dat o fugă surpriză la Kiev, taman când sirenele dădeau alarma. Asta așa, ca „impresie artistică” – creare de atmosferă, nu-i așa?

Că pe „căi oficiale” Washingtonul a anunțat Moscova când și unde, și cum se va desfășura vizita misterioasă? Astfel că Joe Biden a avut prilejul să admire din tren, timp de 10 ore, peisajul ucrainean, apoi să facă liniștit o preumblare, laolaltă cu omologul Volodimir prin frumosul centru al capitalei de pe Nipru și să stea la un taifas oficial în impresionantul palat prezidențial.

Cu acest prilej blândul Joe a dat garanții că Statele unite vor susține ferm Ucraina în lupta ei eroică cu criminalul de război Vladimir Putin. Pe urmă Joe cel blând s-a întâlnit la Varșovia cu liderii formatului geopolitic B (de la București) 9 și în piața Palatului Regal a rostit un „discurs istoric” pe tema libertății făcând cu degetul criminalului de la Kremlin. 

La Moscova, în Duma de Stat, dar și pe grandiosul stadion Lujniki, țarul Vladimir s-a lansat – ca să vezi și să nu crezi, coincidența coincidențelor: - i-a făcut și el cu degetul lui Joe, condamnând occidentul de… stricarea moravurilor și lăsând să pricepem că opțiunea nucleară nu este exclusă, și că de fapt, criminală este NATO care… a atacat Mama Rusia. Volodia este un manipulator de cea mai „rafinată” esență Kaghebistă!

Și că am zis de manipularea putinistă. Stârnind niște ample „mișcări de masă” la Chișinău pe mâna unui partid moscovit, ăla al lui Ilan Șor, un oligarh care a tâlhărit Basarabia de un miliard de dolari – doar – doar va da o „lovitură de stat” alungând-o de la putere pe Maia Sandu, călduros mângâiată pe cap de Joe Biden la Varșovia, a lansat, înspăimântându-i pe basarabeni, că ea, Maia, îi va băga în Război și că România și-a trecut tancurile și trupele peste Prut, invadând Republica Moldova. E de bezna minții narativul ăsta!

(va urma) 

 

 

George Coandă