01.06.2018 00:14

Sfinții Bisericii Creștine - prietenii lui Dumnezeu

Sfinții Bisericii Creștine - prietenii lui Dumnezeu
Galerie foto

Din ziua de Rusalii, Duhul Sfânt vine necontenit în lume și rămâne în lume. El este dătătorul vieții veșnice, Izvorul bunătăților și Mângâietorul oamenilor.Cu ajutorul Duhului Sfânt, putem să ne ridicăm pe treptele desăvârșirii până la asemănarea cu Dumnezeu. Aceasta este sfințenia pe care au atins-o Sfinții care L-au mărturisit pe Domnul înaintea oamenilor, L-au iubit pe Dumnezeu mai întâi de toate și luându-și crucea l-au urmat pe Iisus. Ei au renunțat la cele pământești primind vieți veșnice.

Noi îi lăudăm pe Sfinți ca pe purtătorii unor prea înalte lupte și biruințe duhovnicești și ca pe cei ce au întruchipat în ființa lor frumusețea cea nepieritoare. Noi privim la ei ca la învățătorii noștri pe calea desăvârșirii în Hristos, care ne sfătuiesc să ne asemănăm lor în credință, în nădejde și în dragoste. Pe Sfinți îi cinstim și ca pe niște frați desăvârșiți ai nostri care au cunsocut încercările și nevoile vieții pământești,iar acum, fiind în apropierea lui Dumnezeu mijlocesc și se roagă Lui pentru mântuirea noastră. Cultul Sfinților are la bază temeiuri scripturistice și patristice respectate întotdeauna în Biserica Ortodoxă. După Sfânta Scriptură aflăm că drepții și sfinții poartă numele de "prietenii lui Dumnezeu" (Ic. 2,23) sau !"caznici ai Lui" (Efes 2,19), deoarece ei sunt în comuniune directă cu Dumnezeu și vor însoți pe Mântuitorul la Judecata de apoi. Lor le-a dat Dumnezeu puteri și daruri speciale ca să învieze morții să vindece pe cei neputincioși și să cunoască gândurile ascunse ale oamenilor. În viața pământească ei se roagă pentru binele oamenilor. În ceruri, alături de îngeri, sfinții aduc laudă și se roagă lui Dumnezeu și sunt pe deplin conștienți. Ei alcătuiesc biserica triumfătoare și se bucură pentru cei ce se pocăiesc și se întristează din cauza celor păcătoși. Între biserica triumfătoare și cea luptătoare există o permanentă legătură, acea comuniune a sfinților, garantată de Iisus Cristos în calitatea Sa de cap al întregii biserici. Rugaciunile Sfinților înaintea lui Dumnezeu pentru mântuirea noastră sunt bine primite dacă și noi, împodobiți cu credință și cu fapte bune, ne rugăm împreună cu ei lepădându-ne de păcatele noastre. Sfântul e omul care a renunțat la sine, trecând peste ceea ce este egoist, meschin, interes in gust, poftă pentru lucruri mărginite. În Sfânt, nu este nimic trivial, nimic grosolan, nimic josnic, nimic nesincer; în el se actualizează la culme delicatețea, sensibilitatea, puritatea, sfiala și nevinovăția. Pe tot parcursul timpului până la a doua venire a Mântuitorului nostru, sfinții prin înaltul nivel de trăire spirituală la care au ajuns, reprezintă pentru lume un permanent apel la sfințenie, la trăirea și aprofunadrea credinței, un viu îndemn la îmbunătățirea vieții, la înduhovnicire. Prin tot ceea ce au realizat, sfinții au arătat că sfințenia este întradevăr posibilă. Noi creștinii, avem datoria morală să-i cinstim pe sfinți ținând ziua pomenirii lor, cinstindu-le moaștele, zidind biserici cu hramul lor, purtându-le numele cu evlavie. De asemenea îi putem venera făcând pelerinaje la mormintele lor, chemându-i în rugăciuni ca să mijlocească pentru noi și punând casele și familiile noastre sub ocrotirea lor. Un îndemn la meditație ne adresează Sfântu Apostol Pavel: "Aduceți-vă aminte de mai marii voștri care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviți cum șiau încheiat viața și urmați-le credința." (Evrei 13,7) Pr. Radu Ion Adrian, Parohia Săteni