28.08.2020 00:17

Sfântul Ioan Botezătorul exemplu peren de sfinţenie şi spirit justiţiar

În pleiada sfinţilor ce şi-au închinat viaţa principiului iubirii de Dumnezeu şi aproapele, Sfântul Ioan Botezătorul are o strălucire aparte, neafectată de trecerea timpului. Experienţa vieţii în Hristos a Bisericii primare i-a rezervat acestui sfânt nu doar o singură zi, ci trei sărbători, expresia unei cinstiri deosebite: Naşterea (24 iunie), Soborul (7 ianuarie) şi Tăierea capului Sfântului Ioan (29 august), zi de îndoliată prăznuire, mereu de post, în amintirea uciderii sale mişeleşti, dar şi a durerii resimţită de toţi cei care l-au cunoscut, l-au apreciat şi au suferit pentru uciderea celui considerat încă de atunci, un veritabil sfânt în viaţă, un înger în trup. Viaţa Sfântului Ioan Botezătorul este prea puţin cunoscută în amănuntele ei, dar suficient de grăitoare prin momentele cheie relatate de paginile Evangheliilor Noului Testament. Naşterea sa în chip minunat într-o familie sacerdotală, marchează declanşarea planului de mântuire a lumii, urmând să deschidă faptic, la momentul hotărât de Dumnezeu, calea Mântuitorului Hristos pe pământ. Sfinţenia recunoscută a Botezătorului nu se datorează acestei alegeri divine, pentru îndeplinirea unei misiuni unice, ci se datorează atitudinii sale spirituale şi sociale, manifestată cu întreaga sa fiinţă în spiritul credinţei profunde în Dumnezeu, marcat de conştiinţa misiunii la care a fost chemat. Izolarea de oameni, trăind din copilărie în pustietatea munţilor Palestinei, l-a ţinut departe de ispitele şi farmecul cuceritor al păcatului ce tronează în societatea umană, dar i-a oferit şi cadrul necesar unei veritabile dezvoltări spirituale, al creşterii duhovniceşti prin rugăciune şi meditaţie, până la nivelul primirii revelaţiei călăuzitoare, ca instrucţie şi îmbogăţire spirituală oferită de Dumnezeu, în perspectiva misiunii încredinţate. La momentul oportun, Sfântul Ioan s-a adresat lumii chemândo la pocăinţă, pentru a putea fi capabilă să recepteze ulterior învăţăturile adânci şi mântuitoare ale Fiului Dumnezeiesc. Astfel, personalitatea lui a devenit din ce în ce mai puternică, reuşind să trezească conştiinţele celor pregătiţi pentru a primi botezul la Iordan. Prezentarea lui Iisus din Nazaret în acest cadru, ca fiind Mesia, Fiul dumnezeiesc, dar şi Mielul care ridică prin propria Jertfă păcatele lumii şi apoi, săvârşirea botezului Mântuitorului, a constitui apogeul misiunii sale. De acum, el trebuia să se micşoreze înaintea lumii, iar Mântuitorul Hristos să crească. Dar activitatea Sfântului Ioan a mai continuat un timp, botezând şi îndemnând pe oameni la o viaţă spiritualizată, prin combaterea răului sub toate formele sale, practicând virtutea sfinţeniei, a adevărului şi dreptăţii, cu orice risc lumesc. În spiritul acestei tensiuni spirituale, criticile Botezătorului au lovit şi în cei mai puternici oameni ai timpului, atrăgându-şi pedeapsa întemniţării. Iar când gândirea perfidă şi-a dat mâna cu slăbiciunea umană, o simplă poruncă regală a retezat capul celui mai spiritualizat dintre oameni, despre care însuşi Mântuitorul Hristos a ţinut să precizeze la un anumit moment, că dintre cei născuţi din femeie, nimeni nu este mai mare decât Ioan Botezătorul (Matei 11, 11). El rămâne astfel, încă de la începutul Bisericii, exemplul cel mai grăitor al răspunsului uman la chemarea vibrantă a lui Dumnezeu, de îndeplinire a unei lucrări misionare publice, cu reverberaţii spirituale de succes, care vorbesc de la sine despre setea interioară a omului de Dumnezeu şi despre necesitatea împlinirii umanului prin sfinţenie. Pr. Conf. Dr. Teodorescu Mihail, Capela Universitatii