02.06.2022 00:11

Sezonul premierilor

Sezonul premierilor
Galerie foto

Spațiul online este plin cu fotografii și imagini video de la festivitățile de premiere din fotbalul județean, cu zeci de cluburi premiate la finalul competițiilor. Pe lângă echipele campioane din fiecare eșalon valoric sau categorie de vârstă, au fost recompensate cu trofee și materiale sportive toate cluburile dâmbovițene cu activitate la nivel de copii și juniori.

Este pentru prima dată când Asociația Județeană de Fotbal Dâmbovița oferă premieri așa de generoase, cele mai multe îndreptate către sectorul juvenil. S-a lucrat din plin, pe toate palierele, semn că sportul rege se repune pe picioare la nivel județean. Cu micii excepții, se cunosc toate campioanele din Dâmbovița, raportat la fiecare competiție, astfel că a mai rămas o mare provocare, barajul de promovare în Liga a 3-a.

Regina județului, Roberto Ziduri, va susține un text extrem de dur cu Dunărea Turris Tr. Măgurele, campioana din Teleorman. Dacă ar și ajunge în Liga a 3-a, ar fi perfect, mai ales că județul nostru nu a mai oferit de ani buni o promovată în eșalonul terț. Altfel, o vom lua de la capăt, în speranța că va crește numărul cluburilor dâmbovițene în ligile naționale.

Vestea cea mare ne-a oferit-o Chindia Târgoviște, care a reușit să se mențină în Liga 1, după un baraj de infarct cu Concordia Chiajna. Ce frumos e când fotbalul se joacă fără restricții și că oamenii au revenit pe stadioane! Ne apropiem de o binemeritată vacanță sportivă. 

 

 

Costin Mihai