30.01.2020 00:09

Serenna Ciulei și Melisa Răcaru sunt pasionate de handbal

Serenna Ciulei și Melisa Răcaru sunt pasionate de handbal
Galerie foto

❚ Prima joacă pe postul de portar la echipa Junioarelor II din cadrul Clubului Sportiv Școlar Târgoviște , iar cealaltă este extremă dreaptă. Cele două au în comun pasiunea uriașă pentru handbal, ramură sportivă în care doresc să ajungă la un nivel important ❚ „Sunt ambițioasă, când văd că nu îmi reușeste ceva, încerc din nou, pentru că nu îmi place să-i dezamăgesc pe cei din jurul meu. Domnul profesor nu e dur”, a spus Serenna Ciulei ❚ „Handbalul te transformă într-o persoană puternică, te educă, îți faci prieteni noi. Îmi place să dansez, să fac drumeții și să învăț limbi străine”, a transmis și Melisa Răcaru.

 

COSMIN SAVA

 


 

Adrian Apostol conduce echipa de handbal feminin a Junioarelor II din cadrul Clubului Sportiv Școlar Târgoviște, formație care a obținut calificarea la Turneul Semifinal, cu trei etape înainte de finalul sezonului regulat. Serenna Ciulei și Melisa Răcaru sunt două dintre cele mai importante jucătoare ale echipei târgoviștene, prima evoluând pe postul de portar, iar Melisa ca extremă dreaptă. Cele două au în comun pasiunea uriașă pentru handbal, ramură sportivă în care doresc să ajungă la un nivel important.

Serenna Ciulei : „Sunt ambițioasă”

Serenna Ciulei a transmis că cea mai importantă calitate a ei este ambiția, iar la meciurile naționalei de handbal feminin trăiește jocul cu emoții mari. „Tati ma adus la acest sport și el a făcut handbal, dar am venit cu ajutorul unei prietene. Mi-a plăcut primul antrenament și am continuat. Sunt de trei ani și jumătate la handbal. Îmi place postul pe care îl ocup, portar. Este un sport de echipă, îți scoate valorile în evidență, te aduce aproape de multe persoane, îți faci mulți prieteni. Sunt ambițioasă, când văd că nu îmi reușeste ceva, încerc din nou, pentru că nu îmi place să-i dezamăgesc pe cei din jurul meu. Domnul profesor nu e dur, e foarte înțelegător. Cel mai bun meci al meu a fost la Plopeni, am apărat foarte mult. Când am timp îmi placă să urmăresc meciuri de handbal, echipa mea preferată este naționala României. Pasiunea mea este sportul, îmi place și să învăț limbi străine, mai practic uneori și înotul”, a spus Serenna în cadrul emisiunii Sport Show, de pe Columna TV.

Melisa Răcaru: „Handbalul te educă”

Melisa Răcaru a rămas cu gândul tot la o partidă cu Plopeni, atunci când a fost cea mai bună jucătoare, și transmite că visul ei este să ajungă la CSM București. „Am dat 13 goluri într-un meci cu CSM Plopeni, anul trecut, a fost ultimul meci din campionat. Domnul profesor îmi explică de fiecare dată când greșesc, nu m-a descurajat niciodată, îl iubesc foarte mult pentru asta. Trebuie să alerg mai repede și să-l ascult de fiecare dată pe domnul profesor. Handbalul te transformă într-o persoană puternică, te educă, îți faci prieteni noi. Nu m-am gândit niciodată să renunț la handbal, visez să ajung la CSM București. Îmi place să dansez, să fac drumeții și să învăț limbi străine”, a transmis jucătoarea CSȘ-ului.