04.04.2024 00:13

Sensul giratoriu de la Nisipuri, aproape finalizat

Sensul giratoriu de la Nisipuri, aproape finalizat
Galerie foto

* „Se lucrează și la lărgirea zonei carosabile și asfaltarea străzii. Eu spun că la jumătatea acestei luni proiectul se va închide, iar intersecția de la Nisipuri va fi una modernă”, a declarat Ionuț Săvoiu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor

 

În apropierea municipiului Târgoviște, un nou sens giratoriu și lucrări de asfaltare sunt pe cale să fie finalizate, anunță oficialii din Ministerul Transporturilor și Infrastructurii. Secretarul de stat, Ionuț Săvoiu, a confirmat că lucrările la noul sens giratoriu din zona Nisipuri sunt într-un stadiu avansat, cu estimarea că proiectul va fi finalizat până la jumătatea acestei luni. Proiectul include și lărgirea zonei carosabile și asfaltarea străzii.

Recent am fost să inspectez stadiul lucrărilor și pot spune că este unul avansat. Se lucrează și la lărgirea zonei carosabile și asfaltarea străzii. Eu spun că la jumătatea acestei luni proiectul se va închide, iar intersecția de la Nisipuri va fi una modernă", a declarat Ionuț Săvoiu.

Aceste intervenții sunt parte a unui efort mai amplu pentru îmbunătățirea siguranței rutiere în regiune. După finalizarea lucrărilor la sensul giratoriu de la Nisipuri, se va începe lucrul la sensul giratoriu de la Lucieni, unde se așteaptă să se observe aceleași îmbunătățiri.

Lucrările vor putea fi văzute în teren, iar în luna mai vom avea cele două sensuri giratorii. Trebuie precizat că vorbim despre două puncte negre din punct de vedere al accidentelor de circulație", a mai adăugat Ionuț Săvoiu.

În plus, oficialii fac demersuri pentru aprobarea unei investiții similare și pentru localitatea I.L. Caragiale, pentru zona de la Drumul Județean care duce spre Moreni, în vederea sporirii siguranței și fluidizării traficului în acea zonă.

 


Ștefan Khalil