05.03.2021 00:14

Sensul duhovnicesc al Postului

Trăim într-o lume a consumismului, care are la bază deviza excesului: cumpără, consumă, aruncă. În acest sens, credința noastră creștină contrapune moderația, nu numai referitor la mâncare, ci la întreg comportamentul. Ne pregătim de marea sărbătoare a Învierii, care este precedată de Postul Sfintelor Paști și ne putem întreba dacă postul mai este actual, dacă este necesar să postim și care sunt roadele postului. Rostul fundamental al postului este acela de a determina în ființa lăuntrică a omului o transformare, iar aceasta înseamnă că postul este în primul rând o lucrare a voinței. Postul este prima poruncă dată protopărinților noștri Adam și Eva, dar interdicția alimentară era numai o testare a voinței acestora, de a asculta de sfatul lui Dumnezeu. Prin neascultarea lor, ei au introdus în lume păcatul, iar consecința imediată a acestuia a fost moartea, ca alterare a firii umane. Omul contemporan a renunțat la valoarea religioasă a postului, însă a reținut doar latura imediată, materială, alimentară a acestuia și a numit în mod secular postul dietă sau cură și este la modă să ții un anumit mod de dietă. De-a lungul istoriei omenirii postul poate fi considerată cea mai veche poruncă dată de Dumnezeu omului, atunci când a fost oprit să mănânce din pomul cunoștinței binelui și răului; a postit Moise patruzeci de zile, înainte de a primi Tablele Legii pe Muntele Sinai, Mântuitorul Hristos a postit ori de câte ori a început o activitate importantă, arătând prin aceasta că postul disciplinează trupul, dar mai mult decât atât, oțelește voința în lupta cu neputințele firii omenești, au postit Sf. Apostoli. Nepostirea, ca neascultare aduce păcatul, iar postirea ca împlinire a voii lui Dumnezeu împlinește căderile firii omenești. Iată ce spune Sf. Antim Ivireanul despre post: ”Ce folos este ca trupul să fie deșert de bucate, iar sufletul a-l umplea de păcate? Ce folos este a fi galbeni și ofiliți de post, iar de pizmă și ură să fim aprinși? Ce folos este a nu bea vin și a fi beți de veninul mâniei? Ce folos este a nu mânca cineva carne și cu hulele a rupe carnea fraților noștri? Ce folos este a ne opri de cele ce sunt uneori slobode și a face cele ce nu sunt niciodată slobode? Că Dumnezeu pe aceia îi iubește și îi cinstește, care se feresc de cele oprite.“ Biserica a încercat întotdeauna să explice valoarea spirituală a postului, care se desprinde de latura alimentară, imediată a acestuia și care constă în clădirea unei voințe, care să ne ferească de păcat. Starea de postire este starea de asceză prin excelență a Bisericii, stare prin care fiecare dintre noi încercăm să ni-L împropriem pe Dumnezeu, să ajungem la unirea mistică, să ajungem să-l cunoaștem pe El. Postul și rugăciunea sunt cele două aripi pe care creștinul le are la dispoziție pentru înălțarea duhovnicească și, în acest context trebuie să revalorizăm postul, să-l considerăm acea armă a biruinței. Postul nu este un scop în sine, ci este un mijloc prin care putem câștiga desăvârșirea. Postul nu trebuie să devină o rutină, să așteptăm cu înfrigurare sfârșitul acestuia, ci trebuie să fie un modus vivendi, o stare de a fi a noastră, iar esența lui este: mai important este postul de păcate decât cel de bucate. Așa să ne ajute Dumnezeu, să postim un post bineplăcut Lui!

Pr. Rainea Toma-Iulian, Parohia Pucioasa I