13.02.2020 00:20

Ședință inedită de Consiliu Local

Ședință inedită de Consiliu Local
Galerie foto

❚ „Ne dorim să creștem nivelul de trai în comunitatea noastră. Vă precizez faptul că în orașul nostru au venit mai mult de 15 agenți economici și au investit în Răcari, în urma proiectelor pe care Ministerul Dezvoltării prin fonduri europene se adresează IMM-urilor”, a precizat primarul Marius Caravețeanu


ȘTEFAN KHALIL


La sfârșitul săptămânii trecute a avut loc ședința ordinară a Consiliului Local al orașului Răcari, aferentă lunii februarie. La această întrunire au participat și prefectul județului Dâmbovița, Aurelian Popa, alături de președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița, Valentin Calcan. Edilul Marius Caravețeanu a vorbit despre proiectele care urmează să fie demarate în orașul Răcari, precum și despre activitățile pe care Primăria Răcari le-a desfășurat anul trecut. De asemenea, primarul localități ia făcut mai multe precizări despre modul în care a fost administrat orașul pe care îl reprezintă. „Ne dorim să creștem nivelul de trai în comunitatea noastră. Vă precizez faptul că în orașul nostru au venit mai mult de 15 agenți economici și au investit în Răcari, în urma proiectelor pe care Ministerul Dezvoltării prin fonduri europene se adresează IMM-urilor. În acest moment avem în oraș două societăți care deja și-au început activitatea. O societate care produce mobilă și o altă societate care produce structura metalică pentru construcții. În ceea ce privește activitatea administrației locale, am depus de mai bine de un an și jumătate 11 proiecte, două cereri de finanțare. Toate acestea privesc buna dezvoltare a orașului Răcari, dar trebuie să înțelegem că niciun proiect nu se realizează peste noapte. Vrem să le demarăm pe toate, cel târziu până la începutul anului viitor”, a prezentat edilul orașului Răcari, Marius Caravețeanu. De asemenea, președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița, Valentin Calcan, prezentat modul în care un întreprinzător local își poate deschide o societate comercială. „La invitația Primarului Orașului Răcari, Caravețeanu Marius , am participat împreună cu colega mea Ștefania Stoica - Director General CCIA Db la Ședința Consiliului Local. Am prezentat rolul Camerei de Comerț și modul în care, împreună cu Primăria Răcari putem ajuta întreprinzătorul local să-și înființeze cât mai rapid o societate comercială. Ștefania a făcut cunoscută oferta noastră privind serviciile de consultanță în afaceri”.