23.11.2022 00:14

Seceta din acest an a lovit puternic culturile agricole

Seceta din acest an a lovit puternic culturile agricole
Galerie foto

*Principalele culturi de toamnă afectate sunt porumb - 1583,87 hectare, floarea soarelui - 1163,49 și lucerna - 0,2 hectare calamitate

 

Seceta a afectat și culturile Dâmboviței. Suprafața terenurilor agricole calamitate de secetă, pentru care s-au întocmit procese verbale de constatare a pagubelor, a ajuns la 4032,23 hectare, potrivit datelor transmise de către Direcția pentru Agricultură Județeană (DAJ) Dâmbovița. Principalele culturi de toamnă afectate sunt porumb – 1583, 87 hectare, floarea soarelui - 1163,49 și lucerna, 0,2 hectare calamitate. Directorul general al Direcției Agricole Dâmbovița, Vlad Pătrașcu a oferit mai multe detalii despre culturile de toamnă afectate în acest an.

„A fost un an cu adevărat secetos, mai multe zone din județ fiind afectate. Conform rapoartelor operative, din 6443,99 hectare cultivate - 4032,23 hectare sunt calamitată. Potrivit proceselor verbale, pentru porumb, din 2903 hectare suprafață totală, nu mai puțin de 1583, 87 sunt hectare calamitată. Pentru floarea soarelui, din 2651,84 hectare suprafață totală, 1163,49 sunt hectare calamitată. La lucernă, mai avem dintr-o suprafață totală de 1,4 hectare, doar 0,2 hectare calamitată”, a transmis directorul Direcției pentru Agricultură Județeană Dâmbovița, Vlad Pătrașcu. Suprafața agricolă afectată de secetă a ajuns la 761.346 hectare în 38 de județe și în Capitală, potrivit datelor transmise de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). Ministrul de resort, Petre Daea, a anunțat recent că așteaptă până la sfârșitul lunii noiembrie procesele verbale de constatare emise de comisiile de evaluare a pagubelor, pentru a-i putea ajuta pe fermierii afectați de secetă.

 

 

Ștefan Khalil