26.11.2015 00:05

Sebastian Moise este vicecampionul României la box

Sebastian Moise este vicecampionul României la box
Galerie foto

❚ „A fost furăciune pe față, japcă ordinară”, s-a plâns Nicu Tamaș (CSM Târgoviște), care a ajuns la a șasea medalie națională din acest an ❚ Gheorghe Stan (CS Târgoviște) a scos și el doi medaliați la Naționalele de cadeți, pe Iustin Gângă (72 kg) și Antonio Marin (41,5 kg)

COSTIN MIHAI


Antrenorii de box Gheorghe Stan și Nicu Tamaș și-au probat valoarea și la ultimul Campionat Național, rezervat cadeților, unde au obținut împreună trei medalii. Sportivii lor au urcat pe podium la Naționale în acest an la toate celelalte categorii de vârstă, seniori, tineret și juniori, dar și la „Centura de Aur”. A fost un an reușit pentru secțiile de box ale cluburilor târgoviștene, chiar dacă au avut serioase probleme financiare.

„O să iasă scandal mare dacă DJST Dâmbovița nu va ține cont de rezultatele noastre și va băga în față alți antrenori la Gala Sportului. Le transmit să facă într-un mod corect clasamentele și să nu le mai stabilească după cum vrea Cornea sau mai știu eu cine”, a avertizat Nicu Tamaș.

Moise a trecut de la karate la box Sebastian Moise este ultimul medaliat scos de Nicu Tamaș, antrenorul Clubului Sportiv Municipal Târgoviște, unde a practicat inițial karate. Acesta a boxat la Naționalele de cadeți de la Craiova în finala categoriei 65 kg, unde a pierdut în fața lui Toni Ioniță, de la CSM Ploiești.

„A fost furăciune pe față, japcă ordinară”, s-a plâns Nicu Tamaș, care a ajuns la a șasea medalie națională din acest an. Cătălin Cristea este campionul României la seniori, dar și câștigător al „Centurii de Aur”, Mihaela Radu este vicecampioană la senioare, Cornel Georgescu este vicecampion la tineret, Alexandra Negru e medaliată cu bronz atât la Naționale, cât și la Europenele de junioare, pe ultima treaptă a podiumului intern la junioare urcând și Elena Darmaz.

Gângă și Marin, bronz pentru CS Târgoviște

Gigi Stan a scos doi medaliați la Naționalele de cadeți, pe Iustin Gângă (72 kg) și Antonio Marin (41,5 kg). Antrenorul Clubului Sportiv Târgoviște a mai dat un vicecampion național la seniori, pe Florin Bujor, medaliat cu bronz la „Centura de Aur”, un vicecampion național la juniori, pe Gabriel Ștefan, dar și pe Florin Roman, bronz la tineret. Gheorghe Stan s-a axat pe boxul masculin și este mulțumit de parcursul sportivilor săi în 2015. „Avem medaliați la toate categoriile, performanță cu care nu se pot lăuda multe cluburi din țară”.

P.S. Gala Sportului Dâmbovițean va avea loc undeva în perioada 14-16 decembrie.