17.05.2023 00:14

Se strâng semnături pentru declanșarea grevei generale

Se strâng semnături pentru declanșarea grevei generale
Galerie foto

*„Greva nu este doar pentru noi, personalul medical, ci pentru oamenii din România pe care-i îngrijim zilnic și vedem cum suferă din cauza unui sistem deficitar”, a transmis conducerea Uniunii Județene Sanitas Dâmbovița.

 

În județul Dâmbovița a început strângerea de semnături de la membrii de sindicat Sanitas pentru parcurgerea procedurilor legale pentru declanșarea grevei generale în Sănătate și Asistență Socială! Reprezentanții Uniunii Județene Sanitas Dâmbovița transmit că tabelele pentru colectarea semnăturilor au fost deja distribuite organizațiilor județene Sanitas pentru a ajunge în organizațiile de bază din spitale, centre medicale, cabinete de medicină școlară și instituții de asistență socială.

,,Greva generală trebuie declanșată! Strângerea de semnături pentru declanșarea grevei generale se mișcă rapid! Colegele noastre s-au mobilizat în unitățile sanitare din județ, au început să distribuie tabelele pentru colectarea semnăturilor în spitale, centre medicale, cabinete de medicină școlară și instituții de asistență socială! Singurul răspuns în acest moment este greva generală. Trebuie să ne amintim de mișcările de amploare din 2011 când guvernanții de atunci voiau să ne pună sistemul sanitar pe butuci. Ei strigau privatizare, iar noi nu am plecat din stradă până nu am obținut ce am vrut. Greva nu este doar pentru noi, personalul medical, ci pentru oamenii din România pe care-i îngrijim zilnic și vedem cum suferă din cauza unui sistem deficitar. Vrem condiții mai bune pentru toți, o salarizare echitabilă și un viitor al medicinei publice! Le mulțumim colegelor de la Pucioasa pentru munca depusă!’’, a transmis conducerea Uniunii Județene Sanitas Dâmbovița.

 

Revendicările sindicaliștilor din sănătate

De asemenea, sindicaliștii din sănătate susțin că autoritățile trebuie să înțeleagă că nu mai pot ignora problemele existente în cele două sisteme și că greva generală va fi declanșată  dacă nu vor găsi soluții pentru următoarele revendicări: - Modificarea proiectului de Ordonanță de urgență privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, astfel încât să se poată continua angajările în Sănătate și Asistență socială, iar bugetele instituțiilor din cele două sisteme să nu fie afectate; - Punerea imediată în aplicare, în integralitatea sa, a Legii nr. 153/2017 pentru toți angajații din sistemul de Sănătate și cel de Asistență socială. (Acordarea salariilor de bază din grilă tuturor angajaților; Calcularea tuturor sporurilor prin raportare la salariul aflat în plată; Calcularea tarifului orar pentru gărzi prin raportare la salariul aflat în plată; Calcularea indemnizației de hrană prin raportare la salariul minim brut pe țară actual); - Finanțarea corectă și suficientă a instituțiilor din Sănătate și Asistență Socială; - Reluarea imediată a negocierilor în vederea semnării Contractului Colectiv de Muncă la nivelul sectorului bugetar SĂNĂTATE; - Finanțarea de la bugetul de stat a voucherelor de vacanță în SĂNĂTATE și ASISTENȚĂ SOCIALĂ;- Stoparea destructurării rețelei medicale proprii a Ministerului Transporturilor și Infrastructurii.

 


Violeta Stanciu