26.02.2015 00:05

Se lucrează intens la baza sportivă de la Moreni

Se lucrează intens la baza sportivă de la Moreni
Galerie foto

❚ Clădirea stadionului a fost dotată cu termopane, iar în tribuna de sub oficială vor fi montate scaune

LIVIU DOBRE


La Moreni lucrările de reabilitare a stadionului continuă, lucrându-se intens pentru ca baza sportivă să se prezinte în cele mai bune condiții. Cum se dorește promovarea în cel de-al treilea eșalon fotbalistic al țării la finalul sezonului, este necesară o bază sportivă pe măsură. Astfel, lojele au fost aproape finalizate, iar clădirea stadionului a fost dotată cu termopane.

De asemenea, în tribuna de sub oficială vor fi montate scaune, astfel că stadionul va arăta cu totul altfel la startul returului de campionat. Mai mult, s-au reluat lucrările de amenajare și la stadionul „Victoria”, pentru ca formația pregătită de Gabriel Paraschiv să beneficieze de o nouă bază de antrenament. Se lucrează intens, semn că la Moreni se dorește revitalizarea fotbalului.

„Nu știm câte echipe din primele două ligi se pot lăuda cu asta, dar în baza sportivă Flacăra, se lucrează la toate cele patru terenuri pentru a fi în condiții bune de joc. Pe lângă acestea, s-au reluat lucrările de amenajare și la stadionul Victoria, pentru a mai beneficia de o bază de antrenament. Toate acestea pentru un singur scop, Flacăra în Liga a III-a!”, am prezentat o postare de pe pagina de facebook a clubului morenar.