15.02.2018 00:17

Scrisoare către Președinte

GEORGE COANDĂ


O elevă dintr-a XII-a de la un liceu cu nume de voievod din Curtea de Argeș, inteligentă și curajoasă, văzându-se în pragul Bacalaureatului și după, dacă nu va fi studentă, fără nicio posibilitate de supraviețuire sigură în România, or, dacă va fi să fie absolventă de studii superioare, așijderea, i-a expediat o scrisoare deschisă actualului președinte de la Cotroceni. Eleva, firește, așteaptă un răspuns.

Indiferent dacă-l va primi sau nu, rămâne strigătul de disperare din scrisoare. Și care, în fond, este strigătul atâtor tineri, absolvenți de liceu sau de facultate care simt și văd că republica română capitalistă nu le oferă nicio șansă, nicio perspectivă de a munci și de a se afirma în patria de care sunt înstrăinați încă de pe băncile școlii. Pentru că a face educație patriotică, și în învățământul preuniversitar, și în cel superior, nu este „cool”, este ceva desuet, chiar pentru unii „oameni ai catedrei” ceva dezgustător. O, da, din păcate aici s-a ajuns, ca iubirea de patrie să fie hulită. Și chiar de n-ar fi așa, ci educându-i pe elevi și studenți în cultul patriei, cu ce să exemplifici, să argumentezi ca să-i determini să-și proslăvească patria? Cu lipsa alarmantă de locuri de muncă, cu halucinantul dezastru al industriei și agriculturii, cu vânzarea în vrac a pământurilor unor străini și a „împroprietăririi” pe daiboj cu „resursele naturale ale țării” tot a unora aduși de aiurea de simunurile prădalnice, românii alegându-se cu praful de pe tobă? Și mai simt și văd ceva tinerii, cum „clasa politică” în întregul ei este o trădătoare a națiunii române. Iar cei câțiva politicieni care sunt într-adevăr cu gândul la patrie sunt repede anihilați, punându-li-se botniță. Aș fi din cale afară de curios ce-i va răspunde herr Iohannis curajoasei eleve din Curtea de Argeș. Dar aș mai vrea ceva: să văd cât mai mulți elevi ridicându-și glasurile, revoltându-se și bătând obrazul politicienilor. Revolta elevei din Curtea de Argeș este un bun exemplu. Merită a fi urmat!