28.01.2020 00:20

Școala "Tudor Vladimirescu" va fi modernizată cu bani europeni

Școala
Galerie foto

❚ „Avem proiectarea aproape gata, o pregătisem, căutam o sursă de finanțare bugetară, dar iată că în acest context, cu finanțarea europeană, reușim să disponibilizăm sume de bani care vor fi direcționate către alte două proiecte importante, este vorba de reabilitare Școala „Radu cel Mare” (Școala nr.10) și Școala „Vasile Cârlova” (Școala nr.1) pentru care cred că vom găsi resurse de finanțare foarte rapid”, a precizat primarul Cristian Daniel Stan

 

VIOLETA STANCIU

 


 

Încă o unitate de învățământ din municipiul Târgoviște urmează să fie reabilitată, modernizată și extinsă cu ajutorul fondurilor europene! Este vorba de Școala „Tudor Vladimirescu” (Școala nr. 6), care va intra la finanțare pe Axa 10 „infrastructura educațională”. Primarul orașului, Cristian Stan a anunțat ieri că numai pe Axa 10 municipalitatea târgovișteană va accesa peste 75 de milioane de lei, pentru 3 unități de învățământ, iar dintre acestea proiectul de reabilitate, modernizare și extindere a Școlii „Tudor Vladimirescu” se ridică la peste 20 de milioane de lei. Potrivit edilului, în momentul de față proiectul în cauză se află în faza de obținere a avizelor și cel mai probabil în maxim 30 de zile se va lansa și licitația de execuție pentru Școala „Tudor Vladimirescu”.

„O școală mare, cu probleme deosebite”

„Vreau să aduc în discuție un element care ține de zona administrativă. Am văzut că a apărut în mass-media, dar este un lucru foarte bun pentru municipiul Târgoviște, este vorba de supracontractarea pe ceea ce înseamnă axa de finanțare, AXA 10 pe infrastructura educațională. Aici este o veste foarte bună pentru târgovișteni în sensul că următoarea unitate de învățământ care urmează să primească finanțare este Școala „Tudor Vladimirescu” (Școala nr. 6), o școală mare, cu probleme deosebite, care iată că după investițiile care sunt deja demarate la Școala „Mihai Viteazul” (Școala nr.8) și la Școala „Matei Basarab” (Școala nr.13), pentru a discuta numai de ceea ce înseamnă finanțarea pe fonduri europene, deci iată că o nouă unitate de învățământ primește finanțare... Cu această unitate de învățământ, municipiul Târgoviște urmează să acceseze numai pe AXA 10 peste 75 de milioane de lei, pentru 3 unități de învățământ, pentru că și proiectul de reabilitate, modernizare și extindere a Școlii „Tudor Vladimirescu” are o valoare de peste 20 de milioane de lei. Este alături de proiectele pe PNDL pe care le avem, respectiv proiectele de reabilitare, modernizare și extindere la Creșa nr. 2, Creșa nr. 8, Creșa nr. 13, Creșa nr. 14, Creșa nr. 16, proiectele deja finalizate la Grădinițele nr. 13 și 15, proiectul de reabilitare, modernizare și extindere pe fonduri europene la Grădinița „Rază de Soare” sau Baza Sportivă de la Colegiul „Constantin Carabela” și Grădința din Cartierul Sagricom, care este tot pe fonduri europene, iată că o nouă unitate de învățământ urmează să intre la execuție. Suntem în momentul de față în faza de luare a avizelor, probabil în cel mult 30 de zile vom lansa licitația de execuție și pentru Școala „Tudor Vladimirescu”. Asta înseamnă că avem proiectarea aproape gata, o pregătisem, căutam o sursă de finanțare bugetară, dar iată că în acest context, cu finanțarea europeană, reușim să disponibilizăm sume de bani care vor fi direcționate către alte două proiecte importante, este vorba de reabilitare Școala „Radu cel Mare” (Școala nr.10) și Școala „Vasile Cârlova” (Școala nr.1) pentru care cred că vom găsi resurse de finanțare foarte rapid”, a declarat primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan.