28.11.2018 00:19

Schizofrenie antiromânească

Schizofrenie antiromânească
Galerie foto

GEORGE COANDĂ


Îmi este din ce în ce mai greu să înțeleg ce se petrece în mintea românilor, și a celor rămași acasă, și a celor plecați în alte zări ale lumii. Nu înțeleg deci ce-i mână pe unii dintre ei, și mai ales acum, când ne pregătim să celebrăm Centenarul Marii Uniri să se bulucească sub pulpana șifonată a așa-zisei mișcări #rezist și declic (!?), amenințând cu sfântă „mânie proletară” să declanșeze o revoluție, mai abitir ca acum 29 de ani, exact la 1 Decembrie – Ziua Națională a României și moment istoric de celebrare a înfăptuirii României Mari.

Cum nu sunt convins că ar fi vorba de o uriașă nemulțumire „de masă” împotriva actualei guvernări – asta nu că n-ar fi motive reale de supărare colectivă – nu am nicio îndoială că este o vicleană și periculoasă incitare/manipulare care, dacă ar avea loc, ar destabiliza România. Locurile acestei „revolte de masă” au fost stabilite cu țintă precisă: Alba-Iulia și București. Adică în Capitala Marii Uniri și în Capitala oficială a Patriei. Iar internetul (pe rețele de socializare) a devenit o armă nenorocită de „mobilizare” a #rezist și declic, cei mai mulți dintre „mobilizatori” fiind înregimentați, pe 30 de arginți, și proferând lozinci „mobilizatoare” ca, de pildă, haideți să „le stricăm poza oficială” sau „să zornăim cătușe pentru guvernanți”. Într-adevăr, nu înțeleg ce-i mână ca, tocmai de Ziua Națională a Unității Românești, și în care, măcar pentru o zi, ar trebui să înceteze nefericitul război româno-român, nu înțeleg, deci, pentru ce vor să dea foc României aceste „trupe de șoc”, în fapt niște comando-uri ale urii dezlănțuite și asmuțite asupra românilor, pe bani grei, de peste granițele țării. Și după cum tot dau ei de veste, încingând internetul, vor arăta fundul gol – grotesc, nu? – jandarmilor dacă vor defila la paradele de la București și Alba-Iulia, chiar declanșând un atac împotriva acestora. Deja asistăm la o stare de schizofrenie nu atât – repet, pentru că nu sunt într-atât de naiv să mă las păcălit – contra actualului Guvern, ci, acesta este scopul adevărat, contra României, a Unității sale ca stat. Așa că, dacă #rezist și declic vor să incendieze România, jandarmeria va fi obligată, prin lege, să le taie avântul ucigaș de țară.