17.12.2014 00:16

Scandalul pe funcții în CJ Dâmbovița: episodul al doilea

Scandalul pe funcții în CJ Dâmbovița: episodul al doilea
Galerie foto

❚ Așa cum a anunțat încă de la prânz președintele CJD, Adrian Țuțuianu, ieri seară convocarea PNL pentru ședință extraordinară nu a avut cvorum, lipsind consilierii PSD și o parte din independenți ❚ Președintele Consiliului Județean a explicat că acțiunea liberalilor este ilegală, atâta timp cât cele două proiecte de hotărâre cerute de aceștia nu pot face obiectul unei ședințe de îndată, mai mult, ele fiind trecute pe ordinea de zi a întâlnirii de vineri, 19 decembrie ❚ Tot președintele CJD a arătat și că negocierile cu PNL pentru funcția de vicepreședinte au eșuat: în timp ce propunerea domniei sale a fost un vice de la PSD și unul de la PNL, ceilalți au dorit să impună numirea independentului Florin Antoniu ❚ Cele două proiecte de hotărâre care au declanșat scandalul se referă la alegerea vicepreședintelui CJD și a unui membru în ATOP

ANA MARIA POPESCU, CORVIN DUMITRICĂ

 


 

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița (CJD) nu a girat ședința extraordinară convocată aseară de grupul de consilieri ai Partidului Național Liberal. Pentru că negocierile au eșuat din cauza faptului că liberalii au vrut să impună pe postul rămas vacant un vicepreședinte din rândul independenților, dar și pentru că ședința extraordinară convocată era ilegală, șeful forului administrativ județean a susținut o conferință de presă cu câteva ora înainte de convocarea liberală pentru a explica lucrurile, dar și pentru a anunța că socialdemocrații nu dau curs invitației la întâlnire. „Nu am să girez prin prezența mea nicio acțiune nelegală. Indiferent ce vor decide dânșii, cu sau fără cvorum, hotărârile adoptate nu pot fi catalogate decât ca fiind nelegale”, a declarat Adrian Þuțuianu.

„Convocarea făcută de PNL nu întrunește sub nicio formă condițiile legale”

Președintele CJD a precizat că alegerea unui vicepreședinte și a unui membru ATOP (Autoritatea Teritorială de Ordine Publică) nu pot face obiectul unei ședințe extraordinare, mai ales în condițiile în care conducerea Consiliului a convocat la sfârșitul săptămânii (vineri, 19 decembrie) o ședință care are pe ordinea de zi și cele două proiecte de hotărâre cu pricina. În acest sens, Adrian Þuțuianu a arătat: „Convocarea făcută de PNL nu întrunește sub nicio formă condițiile legale din două motive: există o convocare făcută publică de președintele CJD care acoperă cele două teme puse în discuție de convocarea PNL; al doilea motiv – problemele care fac obiectul convocării PNL nu necesită o abordare a lor în cadrul unei ședințe de îndată. Vă aduc aminte că acest Consiliu Județean a stat 8 luni, în mandatul trecut, fără nici un vicepreședinte și nimeni nu a considerat atunci că este o problemă de urgență”.

Mărul discordiei: funcția de vicepreședinte

Președintele CJD consideră inadmisibil ca un consilier independent, precum Florin Antoniu, să fie vicepreședinte al Consiliului Județean, întrucât acesta nu ar avea aplecare către problemele județului și nici conexiuni și relații prin ministere pentru a rezolva din probleme: „Am încercat să am un dialog, dar au venit luni, săptămâna trecută, cu domnul Grozavu și cu domnul Florin Antoniu să-mi comunice că au luat o decizie, că au o majoritate de 15+3 și că această majoritate îl dorește pe domnul Antoniu vicepreședinte. De când sunt în politică nu știu să te prezinți la o negociere să spui că ai decis într-un fel, după cum nu te prezinți niciodată la o negociere cu unul de mână care știu că e direct interesat și nu are alt obiectiv. Le-am atras atenția că se încalcă legea”.

Negocieri eșuate, PNL acuzat

Președintele Adrian Țuțuianu susține că a propus liderilor PNL să se facă în CJD o majoritate stânga-dreapta, fiecare cu câte un vicepreședinte și să primeze doar proiectele de dezvoltare a județului, dar totuși liberalii au declinat „oferta” și așa s-a ajuns la scandalul pe funcții din CJD: „Eu cred că în CJD este o majoritate fluidă. Eu am propus domnului Vladu, dar nu a înțeles, i-am spus și domnului Orban, mai mult prin intermediari, că interesul județului este să facem o majoritate stânga-dreapta și nu să stăm atârnați unii sau alții de niște independenți care își urmăresc doar interesele proprii. Le-am sugerat că cea mai bună soluție este ca PNL să aibă un vicepreședinte, PSD un vicepreședinte, să stăm la masă să stabilim proiectele prioritare. Situația de la CJD ne obligă să avem vicepreședinți care au o anumită cunoaștere a problemelor județului și care au și o anumită deschidere. Dacă trimiți unul la un minister, pe care nu-l lasă portarul să treacă, nu ai rezolvat nimic. Eu cred că pe domnul Antoniu nu-l cunoaște nimeni în sistemul administrației publice din România ca să rezolve ceva pentru Consiliul Județean”, a explicat ieri la prânz președintele CJD.

Problemele importante ale CJD stau... pe bară!

Șeful CJD i-a avertizat însă pe adversari că, indiferent de ceea ce se întâmplă pe scena politică și de rezultatul de la prezidențiale, rămâne președintele Consiliului Județean până în ultima zi a mandatului și nu va accepta să fie condus de nimeni. Totodată, Adrian Țuțuianu a declarat că-și dorește echilibru și dialog, dar „în același timp, toți factorii politici să aibă întipărit foarte bine în minte că anul 2015 este unul extrem de dificil, pentru că avem de închis proiectele europene pentru exercițiul financiar 2007-2014, strategia de dezvoltare a județului și de pregătit proiecte europene pentru perioada 2014-2020. Avem de continuat investițiile în curs de la bugetul CJD, de la bugetul de stat și din alte surse de finanțare și avem de continuat procesul de echilibrare sub aspectul personalului, dar și sub aspectul cheltuielilor pentru toate instituțiile și societățile comerciale subordonate CJD”.

Ultima oră

Așa cum a precizat președintele CJD, ieri seară, la ora 18.00, consilierii PSD și o parte dintre aleșii independenți nu au participat la ședința convocată de PNL. Convocării liberale i-au răspuns 17 consilieri județeni, iar cvorumul trebuia să fie de 18 aleși. După ședința eșuată, consilierul PNL Jean Popescu a declarat: „E o problemă și pentru ședința de vineri. Având în vedere că abia azi Consiliul Județean a fost în stare să publice pe site proiectele care trebuie votate vineri”. Rămâne de văzut ce se va întâmpla la finele săptămânii.