19.11.2020 00:17

Șase posturi libere de asistenți medicali și ambulanțieri

ȘTEFAN KHALIL


La începutul lunii trecute, Serviciul Județean de Ambulanță Dâmbovița a publicat 11 posturi de ambulanțieri și asistenți medicali. Potrivit liderului de Sindicat al ambulanțierilor din Dâmbovița, Călin Gheorghe, pentru acestea s-au prezentat 10 candidați, iar cinci dintre ei au fost admiși pentru că aveau absolvit cursul de ambulanțieri, care este obligatoriu. Au fost persoane care s-au prezentat cu dovada că fac acest curs, dar din cauza pandemiei, acesta a fost sistat pentru o perioadă. Acum, au rămas șase posturi libere de asistenți medicali și ambulanțieri în cadrul Serviciului Județean Dâmbovița. Liderul de Sindicat ne-a declarat că acestea sunt publicate pe site-ul instituției. Totuși, candidații interesați trebuie să aibă cursul de ambulanțieri finalizat. ,,Luna trecută au fost scoase la Serviciul Județean de Ambulanță Dâmbovița 11 posturi de ambulanțieri și asistenți medicali. Pentru acestea, sau prezentat 10 candidați, dintre care doar cinci aveau cursul de ambulanțieri și automat aceștia au fost admiși. Unii au venit cu dovada că sunt înscriși la aceste cursuri de ambulanțieri, dar din cauza pandemiei, acele cursuri nu s-au mai susținut. Momentan, au fost ocupate cinci posturi din cele 11. Celelalte șase au fost publicate din nou și în perioada următoare vor fi probabil toate ocupate. Candidații trebuie să aibă obligatoriu cursul de ambulanțieri absolvit, dar sunt prea multe persoane care au așa ceva”, a declarat Gheorghe Călin, liderul de Sindicat al ambulanțierilor din Dâmbovița. Potrivit acestuia, posturile au fost trimise de la Guvern în luna aprilie din acest an, în număr de 21, dar acestea nu au fost publicate. Călin Gheorghe a declarat că actuala conducere a Serviciului Județean de Ambulanță Dâmbovița nu a vrut să scoată aceste posturi în primăvară pentru că erau mulți candidați care nu aveau cursul de ambulanțieri finalizat. ,, Inițial, aceste posturi au fost trimise de la Guvern în luna aprilie 2020, erau 10 posturi de asistent medical și 11 de ambulanțieri. Conducerea Serviciului Județean de Ambulanță Dâmbovița nu a vrut să le publice atunci. Acum, aceste posturi au revenit și au fost scoase jumătate văd” , a mai completat liderul de Sindicat.