04.12.2020 00:17

Sărbătoarea Sf. Ier. Nicolae sau reîntoarcerea noastră la inocența copilului

Asistăm, de câteva luni, la cel mai imund și perfid atac împotriva mamei poporului român: Biserica Ortodoxă Română. Rămâi perplex și te întrebi, ca omul de bun simț: Ce concentrare de energie negativă îndreaptă agresorii (de orice fel ar fi!) împotriva Bisericii Neamului? De unde deversarea această de ură, fără precedent în istorie!, la adresa celei mai vechi și mai respectabile instituții din România? Să nu mai aibă scrupule? Nici conștiință? Atât de mult le-a fost obliterată memoria părinților și a bunicilor lor, care au trăit și crescut atât de integru, tocmai pentru că au rămas în matca Bisericii, a aceleia care a tezaurizat – ca nimeni altcineva – valorile de neam, de limbă și de cultură ale poporului român? Iar astăzi, 6 decembrie, când creștinătatea sărbătorește pe cel mai popular sfânt al ei, nu poți să nu reverberezi înaintea magnificenței, atât a etimologiei numelui (gr. Nikolaos = „biruința poporului” sau „oamenii învingători”), cât și a personalității uluitoare pe care a reprezentat-o acest „alter Nikç”, al erei creștine, Sf. Ierarh Nicolae! (În mitologia greacă, Nike era zeița înaripată a victoriei.) An de an, începutul lunii lui Undrea stă sub zodia celui care ne-a învățat – așa cum proclamă, in nucce, Troparul sfântului –, ce înseamnă mărturisirea credinței celei adevărate („Îndreptător credinței”), păstrarea duhului de nemâniere sau blândețe cu orice preț („chip blândeților” sau treapta a VIII-a a Scării Sf. Ioan Climax) și exersarea continenței în fața tuturor sirenelor lumii globaliste de astăzi, ce ne învăluie mai pernicios sau vătămător, mai însoțitor cu pseudo-valorile ca nicicând („învățător înfrânării”)! Iar toate aceste virtuți creștine i-au săpat efigia în fața conștiinței păstoriților de atunci și până astăzi, prin adevărul incontestabil al înfăptuirilor sale („te-a arătat pe tine turmei tale adevărul lucrurilor”). Așa a viețuit Sfântul Nicolae, ajungând adevărată icoană a bunătății și dărniciei sau mărinimiei. Împărțind, după moartea bunilor săi părinți, întreaga avere săracilor, și înțelegând inechivoc chemarea Mântuitorului: dacă vrei să moștenești viața de veci „Vinde toate câte ai și le împarte săracilor, și vei avea comoară în ceruri; și vino de urmează Mie” (Luca 18), el se călugărește, ajungând ulterior mitropolit în Mira Lichiei. Din această demnitate, sfântul sporește incredibil în slujirea celor mulți și împovărați, aceștia fiind primii care receptează ajutorul său, de multe ori atât de discret (că doar „să nu știe stânga ta ce face dreapta ta” – Matei 6,3 e cuvântul de prim ordin al Mântuitorului, din Predica de pe Munte), concretizat în merinde, bani, sfaturi, dar, mai ales, în rugăciuni. Prin niște întâmplări, învăluite demult în legendă (în sensul gerundivului latin: „care trebuie citit”), arhipăstorul Mirelor prinde contur de patron și ocrotitor al copiilor, care așteaptă, febril, în fiecare an, pe 6 ale ultimei luni din an, daruri de la „Moșul”, apoziție-personificare a străvechii tradiții universal creștine. Și cine dintre noi nu este copilul lui Dumnezeu? Sau cine este scutit de la păstrarea ingenuității și gingășiei pruncului, în fapt, de la comandamentul hristic, fără de care nu putem moșteni împărăția fericirii veșnice (condiția de „puer aeternus”, nu ca tulburare psihică, à la Jung, ci ca revenire la starea de nevinovăție a copilului, hârtia de turnesol pentru determinarea desăvârșirii spirituale!). În viața sfântului s-au împletit, dumnezeiește, smerenia și sărăcia, dar printr-o coincidentia oppositorum („întâlnirea contrariilor” – Nicolaus Cusanus), care a făcut să armonizeze, în mod paradoxal, smerenia cu „cele înalte” în Hristos, sărăcia celor materiale, cu bogăția, aceea care nu ni se va lua niciodată. Să luăm aminte la plăcutul lui Hristos, Nicolae, care prin blândețe, înfrânare, prin mărturisirea credinței și iubire față de semeni, a câștigat „înalta” smerenie, ca mod de existență „în Hristos”, pe care să le-o insuflăm și copiilor noștri, așa cum glăsuiește pe cât de lapidar, pe atât de poetic și duhovnicește Troparul sfântului: „Îndreptător credinței și chip blândeților, învățător înfrânării te-a arătat pe tine turmei tale adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai câștigat cu smerenia cele înalte, cu sărăcia cele bogate. Părinte Ierarhe Nicolae, roagă-L pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.”

Pr. Lect. Univ. Dr. Alexandru-Corneliu Arion