26.10.2021 00:08

Săndoi, nemulțumit după meciul pierdut cu Craiova

Săndoi, nemulțumit după meciul pierdut cu Craiova
Galerie foto

* Partida a fost dominată în totalitate de olteni, care au ratat și un penalty, prin Nistor, dar chiar și în aceste condiții echipe târgovișteană ar fi putut obține un punct

 

Chindia Târgoviște a pierdut în ultima etapă a Ligii 1, 0-1 cu CS Universitatea Craiova, pe stadionul „Ilie Oană” din Ploiești. Golul decisiv a fost marcat chiar  de un jucător dâmbovițean, morenarul Andrei Ivan reușind să-l învingă pe Căbuz cu o lovitură de cap. Partida a fost dominată în totalitate de olteni, care au ratat și un penalty, prin Nistor, dar chiar și în aceste condiții echipa târgovișteană ar fi putut obține un punct, însă în finalul meciului șutul lui Matiș a lovit bara porții oaspeților. Astfel, după 13 etape, Chindia rămâne cu 14 puncte și este mai aproape de zona roșie a clasamentului decât de locurile de play-off.

Săndoi:„Îmi pare rău că am pierdut”

„Ocaziile au fost de partea lor, da și noi am avut șansele noastre. Ne-au lipsit șapte jucători, am avut doar copii pe bancă, cu excepția lui Stoian, care vine după două săptămâni de pauză. Am și debutat un jucător. Aici s-a făcut diferența. La ei, Markovic și Gustavo au intrat cu plusuri, noi nu am avut cu ce să răspundem. Am avut bară, jocul nu a fost rău. Am câștigat doi juniori, care nu au jucat nici măcar la Liga 2, îi creștem pe lângă echipă. Dar am avut un ghinion incredibil, îmi pare rău că am pierdut. Am pățit la fel cu FCSB, la Botoșani, sperăm să mai acumulăm puncte în etapele care urmează, meritam egal și cu FCSB, și cu Craiova. La penalty ce să fac, să mă ascund după degete? Nu știu dacă a fost penalty, e o fază dificilă. În Cupă, trebuie să recunosc că jocurile de campionat sunt primordiale, vom folosi mai mulți tineri în cupă”, a transmis Emil Săndoi, antrenorul Chindiei.

Reghecampf: „E dificil de jucat împotriva unei astfel de echipe”

„Eu cred că am avut foarte multe șanse și sunt de părere că jocul se schimba total dacă marcam din penalty. Ar fi ieșit și ei, și ar fi jucat fotbal. Ei sunt foarte compacți, agresivi în duelurile unu contra unu, iar pentru noi este dificil de jucat împotriva unui asemenea adversar. Sunt de lăudat pe partea aceasta, pentru cum se pregătesc. Se întâmplă să ratezi un penalty, dar sper să găsim un jucător care să-și asume responsabilitatea să execute mereu. Dacă reușim să câștigăm meci de meci și să ajungem în fruntea clasamentului, înseamnă că avem o perioadă bună. Nu s-a întâmplat nimic la final, este urât când ești înjurat. Sper să nu se ia această hotărâre în privința suporterilor, majoritatea jucătorilor noștri și celor din club sunt vaccinați. Cred că trebuie să existe o diferență între cei vaccinați și cei nevaccinați. Nu trebuie să fim din nou închiși total, trebuie să ne protejăm, noi încurajăm vaccinarea. Ne dorim să fim sănătoși. Un jucător care vine după 14 zile de stat acasă mai are nevoie de încă două săptămâni pentru a reveni la normal”, a spus și tehnicianul oltenilor, Laurențiu Reghecampf.

 

Cosmin Sava