14.09.2020 00:09

Săndoi, mulțumit de joc

Săndoi, mulțumit de joc
Galerie foto

❚ A fost o partidă echilibrată, cu un nivel bun, la finalul căreia cele două formații au fost nevoite să se mulțumească cu un singur punct ❚ „Până la urmă, chiar dacă am ratat o lovitură de la 11 metri și a fost un moment cheie al meciului, pentru că am avut o cădere după, cred că este un rezultat echilibrat”, a spus Emil Săndoi, antrenorul Chindiei ❚ „Trebuie să lucrăm mai mult la finalizare, în rest n-am ce să le reproșez jucătorilor. Au vrut, au avut atitudine, au încercat, atât putem să oferim în momentul asta”, a transmis și tehnicianul Academicii, Ilie Poenaru


COSMIN SAVA


Chindia a revenit cu un egal după pauza cauzată de meciurile echipei naționale, 0-0 cu Academica Clinceni, după un meci frumos, în care formația târgovișteană a ratat chiar și un penalty, prin Florea. A fost o partidă echilibrată, cu un nivel bun, la finalul căreia cele două formații au fost nevoite să se mulțumească cu un singur punct. Chindia are două meciuri consecutive cu rezultat pozitiv, iar acum se pregătește pentru jocul cu Hermannstadt.

Săndoi: „Jocul a avut un ritm bun”

Emil Săndoi s-a declarat mulțumit de ritmul de joc și consideră că rezultatul este unul echitabil. Acesta a ținut să-l încurajeze pe Daniel Florea după ratarea penalty-ului. „Eu zic că jocul a avut un ritm destul de bun, ambele echipe s-au implicat. Și noi am avut perioade mai bune cu ocazii de gol, și Clinceni a avut. Până la urmă, chiar dacă am ratat o lovitură de la 11 metri și a fost un moment cheie al meciului, pentru că am avut o cădere după, cred că este un rezultat echilibrat. Pe alocuri am făcut unele greșeli individuale. Ne-a convenit când Florea a înscris cu Dinamo și am câștigat cu 1-0. Se întâmplă să ratezi. Asta este, o să marcheze data viitoare. Am trecut printr-o perioadă dificilă. E normal să îți faci și anumite probleme, văzând ce se întâmplă pe tot globul, ai o senzație de teamă. Dar nu am avut niciun fel de problemă, sper să nu am nici în continuare. Chiar aș vrea să donez sânge pentru plasmă, poate ajută pe cineva. Nici nu știu unde am putea să jucăm. Probabil vom găsi o soluție. Dar noi oricum nu evoluăm acasă, toate meciurile sunt pe teren neutru. Ar fi culmea ca acum să fim obligați să schimbăm și să jucăm în altă parte. Nu suntem o echipă mare a campionatului și orice detaliu ar putea conta în economia jocurilor. Îmi doresc să jucăm în continuare la Ploiești. În mare parte, cam acesta va fi lotul nostru. Mai avem unele posturi descoperite, mai avem mult de lucrat la omogenitate, pentru că am avut și astăzi destul de mulți jucători noi în primul 11. Vom încerca în perioada imediat următoare să lucrăm cât mai mult la capitolul ăsta. Cred că suntem echilibrați acum, avem o echipă destul de tânără”, a transmis antrenorul Chindiei, conform gsp.ro.

Poenaru: „E bun și un punct”

Și Ilie Poenaru a transmis gânduri asemănătoare, declarându-se mulțumit cu un punct, în urma partidei cu Chindia. „E bine că n-am pierdut, e bun și un punct, dacă stăm să ne gândim. Dacă prima repriză a fost destul de echilibrată, în care și-au creat și ei câteva situații, a doua repriză cred că a fost a noastră în totalitate. Trebuie să lucrăm mai mult la finalizare, în rest n-am ce să le reproșez jucătorilor. Au vrut, au avut atitudine, au încercat, atât putem să oferim în momentul ăsta din cauza omogenității”, a spus antrenorul formației din Clinceni, pentru Telekom Sport.