20.10.2021 00:11

Săndoi, mulțumit după remiza de la Botoșani

Săndoi, mulțumit după remiza de la Botoșani
Galerie foto

* „Ne-am obișnuit deja să jucăm în 10 oameni, acum 20 minute, cu FCSB aproape tot meciul, am primit gol în ultimul minut, îmi era teamă că se va întâmpla și acum”, a comentat antrenorul Chindiei

 

Chindia Târgoviște a jucat la începutul acestei săptămâni pe terenul uneia dintre cele mai puternice formații ale primei ligi de fotbal din România, FC Botoșani. După cum era de așteptat, gazdele au dominat meciul, dar elevii lui Emil Săndoi au reușit să facă din nou un joc bun din punct de vedere defensiv și au obținut un punct. Chindia a evoluat în ultimele 20 de minute ale partidei cu un om mai puțin, pentru că Suciu a fost eliminat, dar formația târgovișteană a reușit să treacă cu bine peste momentele dificile din finalul partidei.

Săndoi: „Admir politica celor de la Botoșani”

„Ne-am obișnuit deja să jucăm în 10 oameni, acum 20 minute, cu FCSB aproape tot meciul, am primit gol în ultimul minut, îmi era teamă că se va întâmpla și acum. Dacă aveam și noi șansă, reușeam mai mult, dar ar fi fost nemeritat. Și ei au avut o singură ocazie clară, prin Kage, în prima repriză. Căbuz a avut poziționare bună, a ieșit bine pe centrări, inspirat, a dirijat apărarea, este un punct muncit, valorează trei în aceste condiții. E un rezultat care mă mulțumește, în condițiile în care l-am obținut. Am întâlnit o echipă cu multe individualități, care aduce jucători de calitate, mulți străini, dar care se impun și fac pasul la echipe mai puternice. Că se adaptează acolo, e altă discuție, dar admir politica celor de la Botoșani”, a declarat antrenorul Chindiei, Emil Săndoi.

Croitoru, nemulțumit de arbitraj

„N-am dat gol, ce să nu meargă? Se întâmplă și astfel de meciuri, n-ai ce să faci. Haideți să o luăm ierarhic. Meciul cu Craiova avem penalty, nu primim. În meciul cu Clinceni iau gol cu mâna și ne dă un om afară când nu trebuie. Cascini juca hora cu mâna. Acum, avem iar penalty și nu primim. Nu spun câte meciuri am jucat, spun din ce am văzut. Mingea îl lovește în mână, dacă nici ăsta nu e penalty, nu știu ce să spun. E fault în atac când lovește cu mâna, dar 100% e penalty. Dacă tot nu dă fault în atac, trebuia să dea penalty. Cum să îl lovească în piept? Mi se jignește inteligența. Să vă mai spun ceva. Am văzut niște penalty-uri în România, de mi-e rușine că s-au dat. Dacă văd penalty-urile astea în România, dar nu vezi când îi dă un picior în cap unui adversar sau când mi-o bagă în poartă cu mâna. Când ei fac greșeli, noi nu putem duce bani acasă la familie, proștii rămân cu greșeala și cu punctele luate. La ce mai bagă bani patronii în fotbal, la ce mai antrenăm noi. Astea sunt problemele cu care ne confruntăm și așteptăm cu mare nerăbdare”, a transmis și Marius Croitoru, tehnicianul de la Botoșani.

 

 

Cosmin Sava