21.01.2020 00:18

Salariile medicilor veterinari, aproape de nivel european

Salariile medicilor veterinari, aproape de nivel european
Galerie foto

❚ De asemenea, dr. Sandu Tolea ne-a confirmat că, în acest an, și Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Dâmbovița va scoate posturi la concurs pentru medicii veterinari concesionari

 

ȘTEFAN KHALIL


Medicii veterinari, atrași de salariile din România! Potrivit directorului executiv al DSVSA Dâmbovița, dr. Sandu Tolea, interesul medicilor veterinari concesionari de a intra în sistemul din România a început să crească. „Un medic veterinar debutant poate încasa până la 4.000 de lei lunar în administrația publică sanitar veterinară”. În ultimii ani, din ce în ce mai mulți medici veterinari au ales calea străinătății pentru salarii mai tentante, dar iată că și în țara noastră venitul unui medic veterinar a devenit mult mai atractiv, mai ales pentru proaspeții absolvenți de la facultățile veterinare. Acest lucru se întâmplă după noua lege privind activitate medicilor veterinari concesionari care instituie o sumă majoră pentru cabinetele veterinarilor concesionari care desfășoară un program zilnic de minim opt ore. De asemenea, dr. Sandu Tolea ne-a confirmat că, în acest an, și Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Dâmbovița va scoate posturi la concurs pentru medicii veterinari concesionari. ,,Nu putem să spunem că am scăpat de deficitul de medici veterinari care colaborează cu DSVSA Dâmbovița. Ați văzut că anual ies foarte mulți medici veterinari din facultățile de medicină veterinară, dar foarte puțini au venit să se angajeze în sistem până acum. Acum, după noua lege privind activitatea medicilor veterinari, văd că a început să fie puțină agitație și interes pentru aceștia să intre în sistem, ceea ce pe noi nu poate decât să ne bucurie. Trebuie să înțelegem faptul că medicina veterinară trebuie făcută în grajd, lângă animale, adică să înceapă, așa cum ne place nouă să spunem, de la furcă, la furculiță. Trebuie să subliniez faptul că cea mai importantă parte este la furcă, lângă animal, pentru că asta e menirea noastră, să creștem animale, să le menținem sănătoase și să punem pe piață produse de origine animală care să fie conforme cu normele de siguranță alimentară existente în momentul acesta, atât în Uniunea Europeană, cât și în lume. În acest moment, salariile din sistemul sanitar veterinar sunt mult mai atractive, putem spune că sunt aproape la nivel european. Un medic veterinar debutant are salariul acum undeva la 3.800 – 4.000 de lei. Avem în plan ca în acest an să scoatem câteva posturi la concurs pentru medicii veterinari, dar mai întâi trebuie să ni se aprobe de la Autoritatea Națională Sanitar Veterinară”, a explicat directorul executiv al DSVSA, dr. Sandu Tolea.