31.03.2020 15:42

Salariații MTS vor salarii întregi

Salariații MTS vor salarii întregi
Galerie foto

* „Dacă în educație, imediat după suspendarea cursurilor și a celorlalte activități, salariații au primit în scris asigurări (adresa) din partea ministrului că nu le vor fi afectate drepturile salariale pe perioada pandemiei, în domeniul nostru lucrurile au stat cu totul altfel”

* ,,Salariații din Sport și Tineret au cele mai mici salarii din întreg personalul bugetar, iar o eventuală reducere a veniturilor în urma aplicării unor măsuri de șomaj tehnic, scurtarea programului de lucru sau concedii fără plată pe termen scurt și mediu, ar duce la imposibilitatea de a asigura un trăi decent pentru noi și familiile noastre”

* ,,Sunt propuse măsuri pentru susținerea activității unor structuri sportive, a sportivilor și federațiilor sportive naționale care pregătesc loturi pentru Jocurile Olimpice”

 

COSTIN MIHAI


Salariații MTS, prin Sindicatul Național Sport și Tineret, solicită ca salariile să nu le fie afectate pe perioada stării de urgență, la fel cum se întâmplă în educație, motiv pentru care s-au adresat Parlamentului României. „Sportul și Tineretul sunt printre domeniile cele mai grav afectate de pandemie, iar instaurarea stării de urgență și ordonanțele militare au dus la suspendarea pregătirii sportivilor și oprirea activităților pentru tineri. Sindicatul Național Sport și Tineret solicită Parlamentului României să sprijine salariații din Ministerul Tineretului și Sportului, unitățile subordonate și federațiile sportive naționale pe toată perioada Stării de urgență care, pentru noi, a însemnat suspendarea activităților, măsură luată cu scopul reducerii riscurilor de infectare cu SARS-Cov-2. Salariații din Sport și Tineret au cele mai mici salarii din întreg personalul bugetar, iar o eventuală reducere a veniturilor în urma aplicării unor măsuri de șomaj tehnic, scurtarea programului de lucru sau concedii fără plată pe termen scurt și mediu, ar duce la imposibilitatea de a asigura un trăi decent pentru noi și familiile noastre”.

Proiect de lege

„Dacă în educație, imediat după suspendarea cursurilor și a celorlalte activități, salariații au primit în scris asigurări (adresa) din partea ministrului că nu le vor fi afectate drepturile salariale pe perioada pandemiei, în domeniul nostru lucrurile au stat cu totul altfel. Ministerul tineretului și sportului a trimis în teritoriu numai adrese și decizii prin care a solicitat aplicarea măsurilor de restrângere a activității și suspendare a pregătirii, fără a transmite măsuri de protecție a veniturilor celor care muncesc în subordinea să. În urma refuzului MTS de a susține subordonatele și interesele salariaților din Sport și Tineret, SNST s-a adresat Parlamentului, unde a găsit sprijin imediat. Astfel, în baza solicitării noastre, senatorul Bogdan Constantin Matei a inițiat un “Proiect de Lege pentru acordarea unor facilități în domeniul tineret/sport, pe perioada Stării de urgență” și l-a înaintat către Biroul Permanent al Senatului, cu propunerea de a fi dezbătut și adoptat în regim de urgență”, se mai comunică în cadrul petiției.

Ce prevederi conține textul propus

 „Drepturile salariale ale angajaților din aparatul central al Ministerului Tineretului și Sportului, unitățile subordonate acestuia și din federațiile sportive naționale nu vor fi afectate ca urmare a măsurilor dispuse cu privire la suspendarea activităților din domeniul tineret și sport. De asemenea, sunt propuse măsuri pentru susținerea activității unor structuri sportive, a sportivilor și federațiilor sportive naționale care pregătesc loturi pentru Jocurile Olimpice”, sunt solicitările exprimate.