26.11.2014 00:09

Să-ți meargă bine, nea Țuți!

Să-ți meargă bine, nea Țuți!
Galerie foto

COSTIN MIHAI

 


 

Pe Țuți Negoescu l-am respectat dintotdeauna, lăsându-mi impresia că e un om competent. L-am și ajutat, în măsura posibilităților, mai puțin la alegerile din noiembrie 2013, când am ales să păstrez o notă echilibrată în disputa Tudor – Negoescu, pentru funcția de președinte al Asociației Județene de Fotbal Dâmbovița. Sunt convins că nea Țuți s-ar fi așteptat să-l susțin mai mult decât pe Emil Tudor, însă ar fi pierdut oricum, diferența de voturi a fost enormă în defavoarea lui.

,,Negoescu te-a vorbit tot timpul de rău. La o ședință a arbitrilor, pe când președinte era Ion Coman, a zis că ești o mizerie de ziarist. Le spune tuturor să se ferească de tine, că ești periculos. E prieten foarte bun cu Ciprian Iugulescu”, am selectat multe din zvonurile care mi-au ajuns la urechi. Bun, și ce treabă are asta cu activitatea lui Negoescu în cadrul AJF sau al CJA? Cunosc de multă vreme ce spune nea Țuți despre mine, e părerea lui, în schimb a mea rămâne aceeași, că e cea mai bună soluție în acest moment pentru șefia arbitrajului dâmbovițean. Că unii îi contestă valoarea și caracterul, e dreptul lor, mai ales că ªerban Necșulescu, Ion Coman sau Mihai Buciumeanu știu ce vorbesc. În opinia lor, probabil și a altora, Ioan Negoescu nu are probitatea morală să conducă arbitrajul dâmbovițean. Să spună public ce știu despre Negoescu, după care să-l judece oamenii, în special arbitrii. Eu cred că e un om echilibrat, pasionat și pregătit. Dacă nici el nu va reuși să pună ordine în arbitraj, atunci cine ar putea să o facă? Vă rog să veniți cu sugestii, le aștept la comentarii.