21.07.2016 10:52

S-au înscris 24 de echipe la Liga a II-a

S-au înscris 24 de echipe la Liga a II-a
Galerie foto

* Speranțele se îndreaptă către o serie cu 22 de formații, situație în care campionatul va debuta pe 30 iulie, iar la începutul săptămânii viitoare va fi stabilit programul competițional

* Probabil că multe competitoare vor renunța pe parcurs, încât vor rămâne până la final doar 18 sau chiar mai puține echipe

COSTIN MIHAI


Doar Petrolul Ploiești nu s-a înscris pentru noul sezon de Liga a II-a dintre cele 22 de echipe care figurează aici, fiind înregistrate și alte trei solicitări de la formațiile retrogradate (Rapid CFR Suceava, Unirea Tărlungeni și Metalul Reșița). E foarte greu de crezut însă că vor începe competiția toate cele 21 de cluburi care s-au înscris, unele după expirarea termenului limită, astfel că vor fi acceptate cererile dinspre retrogradate. Speranțele se îndreaptă către o serie cu 22 de echipe, situație în care campionatul va debuta pe 30 iulie, iar la începutul săptămânii viitoare va fi stabilit programul competițional. Estimările specialiștilor nu sunt deloc optimiste, în sensul că e greu de crezut că se vor găsi 22 de cluburi care să înceapă competiția. Probabil că multe vor renunța pe parcurs, încât vor rămâne până la final doar 18 sau chiar mai puține echipe. Chindia se numără printre grupările cu garanții financiare, astfel că își vede de program, iar aseară a susținut un nou meci amical, în compania noii promovate la Liga a II-a, Juventus București.