27.02.2015 00:08

Rusen nu intră în proiectul Flacăra

Rusen nu intră în proiectul Flacăra
Galerie foto

❚ În zilele premergătoare amicalului cu Chindia, pe malurile Cricovului s-a vorbit intens despre implicarea lui Marian Rusen la Flacăra ❚ „Eu nu cred că ar fi posibil așa ceva. Rusen este o cunoștință veche, are legături cu fotbalul morenar de demult. El chiar are rude în Moreni”, a comentat primarul Constantin Dinu posibila implicare a lui Marian Rusen în proiectul Flacăra ❚ „Am început să reparăm acoperișul, iar acum ne ocupăm de compartimentările părții de sus, unde vrem să realizăm un proiect asemănător cu al stadionului «Ilie Oană» din Ploiești”, a mai spus Constantin Dinu în legătură cu lucrările de la stadionul Flacăra

MĂDĂLIN RĂDUCU

 


 

În urmă cu două săptămâni, Flacăra Moreni a disputat pe teren propriu un meci amical cu Chindia Târgoviște. Dincolo de victoria categorică a târgoviștenilor (5-0), dar și de infirmeria plină pe care o are Gabi Paraschiv, o veste bună părea că răsare la Moreni. În zilele premergătoare amicalului, pe malurile Cricovului s-a vorbit intens despre implicarea lui Marian Rusen la Flacăra.

Primarul Constantin Dinu nu exclude colaborări cu mediul privat

Marian Rusen este morenar la origine, iar în ultimele sezoane a fost manager la Juventus București, în Liga a III-a. Numai că acum acesta s-a retras de la clubul cu sediul în cartierul Colentina, astfel că se dedică activității de observator în eșalonul secund. Primarul Moreniului, Constantin Dinu, a infirmat zvonurile privind implicarea lui Marian Rusen la Flacăra: „Eu nu cred că ar fi posibil așa ceva. Rusen este o cunoștință veche, are legături cu fotbalul morenar de demult. El chiar are rude în Moreni. L-am invitat în fiecare iarnă la noi. Dovadă că am și jucat un amical în această pauză competițională cu Juventus, așa cum am făcut mereu”. În acest moment, primăria condusă de Constantin Dinu finanțează proiectul fotbalistic de la Moreni. Chiar dacă este vorba de bani publici, edilul nu exclude varianta unei asocieri cu firme din mediul privat. „Noi discutăm cu oricine eventuale colaborări. Avem foarte multe discuții, promisiuni și multe alte lucruri. Dar ele se vor face la momentul când va fi într-adevăr nevoie. La nivelul actual, eu pot să susțin singur activitatea. Sper din tot sufletul să reușim promovarea. Atunci sunt sigur că vom face față și financiar, și sportiv”, ne-a transmis Dinu.

Lucrările la stadion continuă

În această iarnă, stadionul Flacăra a intrat într-un proces amplu de renovare. „La stadion se efectuează lucrări la pavilionul administrativ. Am început să reparăm acoperișul, iar acum ne ocupăm de compartimentările părții de sus, unde vrem să realizăm un proiect asemănător cu al stadionului «Ilie Oană» din Ploiești”, ne-a declarat Constantin Dinu. Primarul Moreniului a dezvăluit și celelalte planuri pe care le are cu stadionul Flacăra: „Vom face și izolări exterioare. Vrem să punem la punct o sală de forță la etajul inferior și de-abia apoi ne vom apuca de vestiare. Atunci când vom activa în Liga a III-a, vrem să arătăm într-un fel și stadionul să aibă o față mult mai cochetă. Lucrăm cu pași mărunți și facem progrese”.