16.07.2021 00:16

Rugăciunea și foloasele ei

Sfânta Evanghelie care se citește în bisericile noastre, în această duminică, ne prezintă chipul luminos al unui sutaș din Cetatea Capernaum. Acesta avea o slugă bolnavă, “chinuindu-se cumplit” (Mt. 8,6). Probabil sutașul , cuprins de milă și de compasiune a vegheat lângă patul acestui suferind și probabil a chemat un medic să-l vadă și să-l trateze. Văzând însă că boala persistă, ostașul roman a cerut ajutorul Mântuitorului Hristos, care vindecă toată boala și neputința în popor. Rugăciunea sutașului, făcută cu adâncă smerenie și credință, a fost ascultată de Domnul. Evanghelia ne spune că “s-a însănăto șit sluga lui în ceasul acela” . (Mt. 8,13). Răspunzându-ne rugăciunilor, Mântuitorul Hristos, nu ne dă totdeauna ceea ce vrem, pentru că, fără să ne dăm seama, cerem lucruri care n-ar fi bune pentru noi. El ne răspunde rugăciunilor noastre în maniera Sa proprie, înțeleaptă, dându-ne ceea ce știe că va fi pentru noi cel mai bine. Noi putem să-I cerem lui Dumnezeu orice. Nimic nu este prea mic sau neînsemnat. Dar, trebuie să cerem cu credință! Aceasta înseamnă că noi posedăm certitudinea că Dumnezeu aude și că El, într-adevăr, răspunde într-un chip cunoscut Lui Însușii. Aceasta mai înseamnă că singura noastră cerere adevarată și neschimbătoare este cea spusă nouă de Hristos în cuvintele și în faptele Sale : Tatăl nostru…..facă-se voia Ta!” Rugăciunea este una din datoriile fundamentale ale creștinului. De aceea, Sfântul Apostol Pavel , adresându-se tesalonicenilor, le spune: “Rugați-vă neîncetat”(I Tes. 5,17). Rugăciunea este o conlucrare tainică a sufletului cu harul dumnezeiesc. Starea sufletească a credinciosului în rugăciune este de încredere, de împotrivire la chemările josnice, de mobilizare a energiei noastre spre Dumnezeu, de încadrare a voinței proprii în voința lui Dumnezeu. Viețuirea în rugăciune întărește credința în prezența și în existența lui Dumnezeu. După cum cel ce a văzut lumina poate fi convins de existența ei, tot așa, pentru cel ce se roagă, Dumnezeu este o realitate pe care n-o mai poate întuneca norul îndoielii. La îndemâna fiecărui creștin , cât de simplu sau cât de învățat, stă rugăciunea cea mai scurtă care s-a format în decursul vremii și prin care Sfinții au atins piscul sfințeniei. Către Mântuitorul e bine să se rostească în gând, de multe ori:” Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu miluiește-mă pe mine, păcătosul!”. Către Maica Domnului: “Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul!”. Către Îngerii și Sfinții din cer : ”Toate puterile cerești și toți sfinții rugați-vă lui Dumnezeu pentru mine păcătosul!.” Creștinii vremurilor de demult obișnuiau să rostească aceste rugăciuni scurte, fiind astfel un dialog statornic și iubitor cu Cel de sus. Rugându-ne cu credință, devenim mai buni, mai înțelegători, mai umani. Gândurile se înalță, inimile se purifică, ne simțim ca frații și o binefăcătoare pace se așează între noi. Prin rugăciune, ne întâlnim cu Dumnezeu, bolile ni se vindecă și păcatele ne sunt iertate. Rugându-ne regulat, avem posibilitatea să primim de la Dumnezeu nenumărate daruri și binecuvântări. Dacă aștrii, în mersul lor, cântă lui Dumnezeu o muzică cerească , se cade nouă să-I Înălțăm Celui Ce ne-a zidit și ne-a mântuit cântare de laudă și de mulțumire, să ne întâlnim cu El in rugăciune neîncetată. Când rugăciunea va deveni marea respirație a sufletului nostru, atunci va fi ca un minunat catalizator, ca un medicament care face să se liniștească durerile și necazurile vieții. Dacă ne plecăm genunchii la rugăciune, vom simți că ne ridicam la cea mai nobilă demnitate, că ne facem părtași la cele mai nebănuite puteri si că trăim realitatea că nu suntem singuri pe lume. Atunci avem certitudinea că Dumnezeu este Domnul și S-a arătat nouă în Hristos, Căruia I se cuvine toată slava, cinstea și închinarea. Amin!

Parohia Săteni, Pr. Radu Adrian