13.08.2019 00:19

România, imperiul și hegemonicul „Game of Thrones” (II)

România, imperiul și hegemonicul „Game of Thrones” (II)
Galerie foto

GEORGE COANDĂ


Acum, sub pulpana de fier a imperiului neoliberal (Uniunea Europeană) - e drept că altă alegere alternativă mai bună, pe moment, nu am avut la-ndemână, am fi rătăcit în deșert altminteri -, o reeditare capitalist-colonialistă a Uniunii Sovietice, internaționalismul proletar avându-și echivalentul în globalizare (New World Order) și într-un acerb și pervers “Game of Thrones”, România – luând, de ce nu, exemplul „suveranismului național” al „Grupului de la Vișegrad”, ba chiar și pe cel al hegemonilor... Germania și Franța, al evadatului (Brexit) Regat Unit, vedeți, Istoria nu duce lipsă de paradoxuri... justificabile – are acum un prilej, prin noua alcătuire politică a Parlamentului European, efect al recentului euroscrutin să fie ea însăși. Este un propice prilej pe care dacă nu va ști să-l gestioneze, și cu patrotism, și cu minte lucidă, și cu ingeniozitate, va bântui perdantă, tratată de Cenușăreasă, pe centura periferică a imperiului. Căci, în Parlamentul continental de pe țărmul francez al Rinului, nici unul dintre grupurile politice clasice (popularii și social-democrații) nu mai este „stăpânul inelelor”, un „bloc liberal de centru”, un alt „bloc verde” (ecologiștii cerându-și dreptul la decizie), asaltul formațiilor naționaliste și suveraniste, unele cu discurs radical, grupul renovator macronian (Renew Europe), nu știm clas ce folosofie îl animă în afară de fixația hegemonistă a Parisului, creând un cocktail exploziv, dar așa cum vede lucrurile politologul din „țara lalelelor” Luuk van Middelaar, acest puzzle politic configurează acestui parlament caracterul unei agore. O agoră în care, datorită unor crevase ideologice și de interese, va fi extrem de dificil de manageriat imperiul, putând fi și o „bombă cu ceas” pentru soarta acestuia, neputându-se armoniza în unitate mai multe Europe (și nu la metafore se face apel): una dură și dinamică a hegemonilor și comparșilor lor prosperi, a tendinței de extindere a granițelor de la Cabo da Roca la Urali și de la ghețurile Islandei la Munții Caucaz și Marea Caspică, a năzuinței indecise, în sensul Declarației de la Sibiu, de reală unitate în fața pericolului de destrămăre, a „războiului cultural” pentru „identitate politică” („cultural warfare”/”identity politics”), o alta a preferiilor privite de nucleul dur cu un aer de superioritate. Și mai sunt câteva ipostaze antagonice ale imperiului. Cum se va descurca România în această agoră-viespar a contrastelor și intereselor hegemoniste? Doar într-un singur fel: prin acțiune unită patriotică. Dacă va fi în stare. Și dacă va fi învinsă strămoșeasca dihonie.