10.08.2017 10:30

România a învins Marea Britanie, la Târgoviște

România a învins Marea Britanie, la Târgoviște
Galerie foto

* „A fost un test util înaintea Campionatului European din Malta, unde sperăm să obținem o calificare printre primele 8 echipe ale continentului. Va fi dificil, ținând cont că suntem într-o grupă cu Italia, Spania și Germania, dar ne vom juca șansa”, s-a exprimat Cosmin Goina, antrenorul naționalei U17

* Partida a fost urmărită și de mai mulți englezi, care au apreciat locația, inclusiv antrenorul Sean King. „Bazinul este foarte frumos, a fost o plăcere să jucăm la Târgoviște”

LIVIU DOBRE


Englezii au inventat jocul de polo, însă românii au fost mai buni sâmbătă, pe 5 august, la primul meci internațional găzduit de Complexul Turistic de Natație Târgoviște. Chiar dacă Marea Britanie a deplasat un lot de U18, naționala U17 a României s-a impus fără emoții, scor 11-6. Pentru „tricolori” au punctat Andrei Buda (3), Sebastian Oltean (3), Dominic Sava, Cezar Stoica, Alex Gheorghe, Francesco Iudean și Costin Georgescu. Reușitele Marii Britanii au venit de la Joe Jenkins-Delph, Michael Petterson, Harrison Barker-Smith, Ben Ray, Dominique Zahra și Tom Manley. „A fost un test util înaintea Campionatului European din Malta, unde sperăm să obținem o calificare printre primele 8 echipe ale continentului. Va fi dificil, ținând cont că suntem într-o grupă cu Italia, Spania și Germania, dar ne vom juca șansa. Ne-am simțit excelent la Târgoviște, unde am găsit un bazin extraordinar. Îi felicit pe cei de aici pentru realizarea Complexului Turistic de Natație”, s-a exprimat Cosmin Goina, antrenorul naționalei noastre. Partida a fost urmărită și de mai mulți englezi, care au apreciat locația, inclusiv antrenorul Sean King. „Bazinul este foarte frumos, a fost o plăcere să jucăm la Târgoviște”.