14.12.2021 00:15

România, țară scumpă!

România, țară scumpă!
Galerie foto

Sărbătorile vor fi relaxate, dar și costisitoare. Unele alimente au fost scumpite cu 50% față de aceeași perioadă a anului trecut. Producătorii din industria alimentară anunță și alte creșteri de prețuri. Multe familii se pregătesc să schimbe meniul de Crăciun și Anul Nou, pentru a nu depăși bugetele planificate! În toată țara, oamenii, în special pensionarii, se plâng că se descurcă din ce în ce mai greu cu banii din cauza creșterii prețurilor la alimente. Reporterii cotidianului nostru au vorbit cu câțiva cetățeni pe acest subiect, întrebându-i cum vor face față valului de scumpiri de alimente din perioada următoare.

*Nu știu cum ne vom descurca. Am 860 de lei pensie. Din aia, nu ai cum să te ajuți, dacă iei medicamente. Medicamentele sunt 2 milioane jumate, întreținerea 4. Ce mai mănânci? La sărbători trebuie să pui ceva pe masă.

*Sunt mai scumpe, sinceră să fiu eu sunt singură și pe mine mă aprovizionează copiii. Am 11 milioane pensie.

*Păi, am scăzut și noi standardele. Dacă înainte luai o brânză mai bună, acum treci la ceva mediu că și calitate. Dacă înainte luai mușchi de vită, acum iei o spată. Trebuie să trăim, dar uitați-vă că într-o țară europeană, în loc să progresăm noi mergem în jos.

*Facem cu greu față, sincer. Totul se scumpește, facem un efort extraordinar să punem ceva pe masa de sărbători, noroc că ne mai ajută copiii.

*Uitați-vă cât s-au scumpit, acum vin de la supermarket, uleiul a depășit 10 lei, este inadmisibil să trăim așa ceva și nu înțeleg de ce oamenii nu ies în stradă. Au ieșit cu ordonanțele alea, dar că murim în casă de foame nu mai iese nimeni.

*O să fim mai economicoși, nu avem ce să facem. Sunt vremuri grele cauzate de politicienii noștri, care nu se gândesc că nouă ne este foarte greu să aducem ceva pe masă, nu doar de sărbători, ci tot timpul anului.

Așadar, mulți dintre cetățeni sunt îngrijorați de cum își vor face sărbătorile în acest an. Pâinea s-a scumpit cu 20 la sută, la fel și uleiul, zahărul și produsele lactate, cu șapte-opt la sută, iar cozonacul ar putea fi scumpit cu aproape 30 la sută. De asemenea, românii mai trebuie să lupte și cu creșterile la gaze și energie electrică, care au fost majorate de 12 ori mai mult față de anul trecut.

 

Ștefan Khalil