11.08.2020 00:08

Roberto Ziduri poate juca în Liga a 3-a

Roberto Ziduri poate juca în Liga a 3-a
Galerie foto

❚ În ciuda eșecului sever, scor 0-3, formația dâmbovițeană are șanse importante de a fi acceptată în eșalonul trei, și de pe locul 2, avantajată de punctele obținute în primul meci al turneului de la Rm. Vâlcea, dar și de golaverajul pozitiv ❚ ,,Țin să vă anunț că echipa Roberto Ziduri a promovat în Liga a 3-a! Suntem una dintre cele 7 echipe de pe locul 2, care și-a câștigat prezența în Liga a 3-a, în urma punctajului și a golaverajului”, a transmis antrenorul Gusti Voinea ❚ Chiar dacă a avut șansele ei, irosite de Verdeș și Tănase, Roberto Ziduri nu a putut face față unui adversar superior, terminând meciul în inferioritate numerică, după eliminarea lui Alin Ștefan (86)

 

COSTIN MIHAI


După victoria clară cu Unirea Tricolor Dăbuleni (Dolj), scor 4-0, Roberto Ziduri nu a mai repetat evoluația bună și cu Voința Budeasa, campioana din Argeș, în fața căreia a pierdut la scor de neprezentare. Chiar dacă a avut șansele ei, irosite de Verdeș și Tănase, echipa lui Gusti Voinea nu a putut face față unui adversar superior, terminând meciul în inferioritate numerică, după eliminarea lui Alin Ștefan (86). În ciuda eșecului sever, formația dâmbovițeană are șanse importante de a fi acceptată în Liga a 3-a, și de pe locul 2, avantajată de punctele obținute în prima meci al turneului de la Rm. Vâlcea, dar și de golaverajul pozitiv.

,,Chiar dacă am făcut un meci foarte slab, băieții merită felicitați”

,,Țin să vă anunț că echipa Roberto Ziduri a promovat în Liga a 3-a! Suntem una dintre cele 7 echipe de pe locul 2, care și-a câștigat prezența în Liga a 3-a, în urma punctajului și a golaverajului! Chiar dacă am făcut un meci foarte, foarte slab cu Voința Budeasa, băieții merită felicitați! Vreau să mulțumesc încă o dată tuturor celor care ne-au susținut și au fost alături de noi, și nu în ultimul rând finanțatorului nostrum, Dan Negriloaia, care ne-a asigurat tot ce a fost nevoie pentru a ne realiza obiectivul! Toată stima pentru dânsul”, a anunțat antrenorul Gusti Voinea, care a folosit duminică o formula de start formată din Curiman - Dicu, Ștefan, Sandu, Mirescu - Rusu, Niță, Ioniță - Costea, Verdeș, Lețu. Rezerve au fost Bicher, Coman, Prodan, Tănase, Tudorache și Rugină. Echipe promovate în Liga a 3-a Au promovat în Liga a 3-a, de pe locul 1 al turneelor de baraj, Dante Botoșani (BT), Bradu Borca (NT), CSM Satu Mare (SM), Corona Brașov (BV), Unirea Ungheni (MS), Petrolul Potcoava (OT), Sporting Juniorul Vaslui (VS), CSM Oltenița (CL), Steaua București (B), Progresul Ezeriș (CS), Sportul Chișcani (BR), Gloria Albești (CT), Avântul Periam (TM), Voința Budeasa (AG) și Progresul Șomcuța Mare (MM). Aproape sigur, vor fi invitați în eșalonul trei Roberto Ziduri (DB), CSO Plopeni (PH), Avântul Valea Mărului (GL), Măgura Cisnădie (SB), CS Ocna Mureș (AB), Știința Turceni (GJ) și CSO Oradea (BH).