29.09.2020 00:10

Rezultat onorant

Rezultat onorant
Galerie foto

❚ Chindia a ajuns la 5 puncte din cinci etape, iar acum se pregătește pentru jocul cu FC Botoșani, o altă formație importantă a primei ligi ❚ Târgoviștenii și-au revenit după înfrângerea cu AFC Hermannstadt (1-3), au produs un fotbal destul de bun, iar la final s-au ales cu un punct pe terenul campioanei ❚ Chiar dacă CFR-ul a avut mai multe șanse de a puncta, cele mai importante au aparținut Chindiei, însă Florea nu a fost inspirat la finalizare

 

COSMIN SAVA

 


 

Chindia pornea drept victima sigură în partida de pe terenul campioanei CFR Cluj, însă elevii lui Emil Săndoi au avut o prestație bună, reușind să scoată o remiză, care s-ar fi putut transforma chiar într-o victorie, dacă Florea ar fi fost mai inspirat la finalizare. Târgoviștenii și-au revenit după înfrângerea cu AFC Hermannstadt (1-3), au produs un fotbal destul de bun, iar la final s-au ales cu un punct pe terenul campioanei. Chindia a ajuns astfel la 5 puncte din cinci etape, iar acum se pregătește pentru jocul cu FC Botoșani, o altă formație importantă a primei ligi. Repriză echilibrată Prima repriză a început cu CFR în atac, dar Costache a trimis pe lângă poarta lui Aioani (7), iar Pereira peste (12). Chindia a avut cea mai importantă șansă, însă Florea a trimis slab dintr-o poziție foarte bună, iar portarul gazdelor a reținut fără probleme (28). Ultima ocazie a reprizei a aparținut campioanei, numai că Itu nu a reușit să puncteze (33).

Florea a ratat incredibil

CFR a încercat să deschidă scorul, doar că Pereira a trimis pe lângă poartă (59). La fel a făcut și Florea, dintr-o poziție excelentă, pe o pasă a lui Daniel Popa (65), aceasta fiind cea mai importantă ocazie a partidei. Omrani și-a încercat norocul de la distanță, dar Aioani a fost la post (70), iar Manea a trimis mult pe lângă (78). Ultima ocazie a aparținut tot gazdelor, însă nici Hoban nu a marcat (83). Chiar dacă CFR-ul a avut mai multe șanse de a puncta, cele mai importante au aparținut Chindiei. Din păcate, Florea nu a fost inspirat la finalizare. Caseta tehnică Stadion: „Dr Constantin Rădulescu”-Cluj. Cartonașe galbene: Pereira (43), Manea (76), Păun (90+1), Omrani (90+3) / Florea (71), Yameogo (77), Dumitrașcu (86), Neguț (88). Au arbitrat: Florin Marcu (Oradea), George Neacșu (Câmpulung Muscel) și Ferencz Tunyogi (Zalău). CFR Cluj: Sandomierski - Manea, Burcă, Ciobotariu (72 Petrilă), Cestor – Itu (46 Păun), Hoban, Pereira – Chipciu (72 Susic), Debeljuh 61 Vojtus), Costache (46 Omrani). Antrenor: Dan Petrescu. Chindia: Aioani - Căpușă, Pițian, Iacob, C. Dinu (83 Dumitrașcu) - Neguț, Dulca, Rață, Yameogo (90+1 Neicuțescu) - D. Popa, Florea (71 Berisha). Antrenor: Emil Săndoi.