14.08.2020 00:20

Rețetele pe 2 și 3 luni, cele mai potrivite pentru bolnavii cronici

Rețetele pe 2 și 3 luni, cele mai potrivite pentru bolnavii cronici
Galerie foto

VIOLETA STANCIU


Încă de la debutul pandemiei și până în momentul de față, bolnavii cronici aflați în evidența medicilor de familie din județul Dâmbovița și-au primit rețetele la timp, iar pe baza acestora și-au putut procura medicamentele de care au mare nevoie. Bineînțeles că acest lucru s-a făcut cu respectarea regulilor de protecție sanitară și de distanțare socială impuse de pandemia de Covid-19! De mare succes în această perioadă au fost rețetele eliberate pe o perioadă mai lungă de timp, respectiv pe 2-3 luni. De la președintele Asociației Medicilor de Familie Dâmbovița, dr. Ileana Dumitrescu am aflat că cei care nu dispun de resurse financiare suficiente pot lăsa rețeta la farmacie și să se prezinte lunar să-și cumpere medicamentele. „În toată această perioadă bolnavii cronici nu au avut de suferit... Eu v-am mai spus că sunt mulți pacienți care au grijă în primul rând de ei și de ai lor, deci se feresc și au grijă de ei. Noi am eliberat rețete pe două și trei luni, pentru că am putut, iar acum ei au înțeles că nu este obligatoriu să-și ia medicamentele pe toate cele trei luni. Rețeta poate să rămână la farmacie și lunar poate să se prezinte să-și ia medicamentele, asta ca să nu vină o grămadă de bani deodată. Este adevărat că este mult mai bine să le iei pe cele trei luni și după aceea să stea liniștiți, dar este problema financiară. Acum depinde de fiecare dintre noi să avem grijă de sănătatea noastră... Dacă înainte vedeam un pacient poate și de două ori pe zi acum îi vedem numai în condiții de maximă urgență, iar simptomele de Covid-19, febră, durei în gât... se fac telefonic, iar dacă se bănuiește ceva se cheamă salvarea. Nici nu se pune problema”, a precizat dr. Ileana Dumitrescu, președintele Asociației Medicilor de Familie Dâmbovița.