28.11.2018 00:17

Restricții de circulație în Târgoviște

Restricții de circulație în Târgoviște
Galerie foto

L.D.


În zilele de 28, 29 noiembrie și 1 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița vor asigura măsurile de ordine pentru desfășurarea în siguranță a manifestărilor dedicate aniversării a 100 de ani de la Marea Unire. De asemenea, vor fi instituite restricții de circulație pe străzile și în zonele din municipiul Târgoviște unde se desfășoară aceste evenimente. În activități, vor fi angrenate și efective de jandarmi și polițiști locali. Astfel, astăzi, 28 noiembrie, în intervalul orar 10.30-11.30, circulația va fi restricționată pe următoarele străzi din municipiul Târgoviște: Școala Gimnazială Coresi Bd. I.C. Brătianu-Bd. Carol I-Bd. Mircea cel Bătrân-Piața Mihai Viteazu și retur, pentru siguranța cadrelor didactice și a elevilor care vor participa la “Parada România 100”. Mâine, 29 noiembrie, în intervalul orar 10.00- 12.00, în municipiul Târgoviște, se va desfășura “Marșul Unirii”, eveniment organizat de Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița, pe traseul Piața Mihai Viteazu-Bd. Mircea cel Bătrân-Calea Domnească-Complexul Muzeal Curtea Domnească, motiv pentru care circulația pe străzile amintite anterior va fi restricționată. De asemenea, între orele 11.00 și 12.00, în Piața Tricolorului și pe bd. Mircea cel Bătrân se va derula antrenamentul pentru parada dedicată Zilei Naționale a României.Pe 1 Decembrie, de Ziua Națională a României, în intervalul orar 10.30- 12.30, în Piața Tricolurului și pe Bd. Mircea cel Bătrân se va desfășura Ceremonia Militară și Religioasă, urmată de defilarea trupelor. Totodată, între orele 20.00-21.00, pe traseul str. Justiției-Calea Domnească-Bd. Mircea cel Bătrân- Piața Tricolorului-Bd. Libertății-str. Revoluției-str. Stelea se va desfășura retragerea cu torțe, activitate la care vor participa aproximativ 100 de militari. Conducătorilor auto li se recomandă să respecte întocmai indicațiiile și semnalele polițiștilor rutieri și să nu oprească sau să staționeze în zonele restricționate.