13.02.2019 00:08

Remus Gâlmencea se întoarce la Unirea Ungureni

Remus Gâlmencea se întoarce la Unirea Ungureni
Galerie foto

❚ „Au fost mai multe probleme minore care au dus la această decizie, eu voiam mai multă liniște, lucru pe care nu puteam să-l am la Ziduri” ❚ „Ne dorim să formăm o echipă bună la Ungureni, să scăpăm de retrogradare. Vom aduce 4-5 jucători, poate și de pe la Petrolul, vom vedea”

 

COSMIN SAVA


Roberto Ziduri traversează o perioadă destul de bună, cu rezultate importante, care o plasează în prima parte a clasamentului. De asemenea, lotul arată bine, iar acest lucru înseamnă că echipa lui Dan Negriloaia ar putea rămâne în partea de sus a clasamentului și în retur. Singura problemă este la nivelul băncii tehnice, acolo unde Remus Gâlmencea a ales să părăsească echipa și să revină la Unirea Ungureni, formația de pe locul 12. Astfel „Gâlmă” se întoarce la echipa pe care a ales să o părăsească vara trecută.

„Gâlmă” a revenit lângă Ciprian Honciu

Noul antrenor al Unirii Ungureni transmite că obiectivul echipei pentru partea secundă a sezonului este evitarea retrogradării. Gâlmencea mai spune că echipa finanțată de Ciprian Honciu va fi întărită în perioada următoare. „Au fost mai multe probleme minore care au dus la această decizie, eu voiam mai multă liniște, lucru pe care nu puteam să-l am la Ziduri. Acolo se doreau mai multe lucruri, nu se pune problema să iau jucători cu mine la Ungureni, pentru că sunt promiși bani buni la Ziduri, iar eu nu pot să fac asta aici. Ne dorim să formăm o echipă bună la Ungureni, să scăpăm de retrogradare. Vom aduce 4-5 jucători, poate și de pe la Petrolul, vom vedea”, a transmis Remus Gâlmencea.