29.03.2019 00:17

Referendumul pe justiție "o să iasă o varză"

Referendumul pe justiție
Galerie foto

❚ „Referendumul acesta este menit să ascundă, să radicalizeze și să instige. (…) ALDE nu se teme de acest referendum, ALDE va avea ripostă dacă întrebarea din referendum va fi pur retorică. Orice tentativă de a organiza un referendum în ziua alegerilor europarlamentare este vădit un act de distorsionare a dezbaterii în sine”, a declarat Varujan Vosganian

 

VIOLETA STANCIU


Deputatul Varujan Vosganiana efectuat ieri o vizită de lucru în municipiul Târgoviște, unde a discutat cu colegii din ALDE Dâmbovița despre probleme politice și electorale. Tot ieri, la Biblioteca Județeană din Târgoviște a avut loc și lansarea cărții sale, „Statuia comandorului”. Subiectul național al momentului, Referendumul pe justiție, a fost atacat tranșant de reprezentantul ALDE, Varujan Vosganian. „Comisia de la Veneția a recomandat să nu se facă referendumul în ziua alegerilor europarlamentare” „Deja se observă că viitoarele alegeri europarlamentare practic au ieșit de pe agenda publică, singurul subiect în dezbatere este acest referendum și preocuparea noastră este legată de faptul că dacă lucrurile acestea vor continua și se vor agrava atunci practic campania electorală va fi impregnată de discuțiile, să nu spun disputele, din jurul chestiunii justiției, lăsând cu totul în umbră temele reale pentru care trebuie să opteze alegătorul român. Personal, nu dau prea mare șansă acestui referendum, este mai degrabă o inițiativă menită nu să-i adune pe români în jurul unei soluții comune, să limpezească o dezbatere, ci dimpotrivă, să folosească tema justiției ca un instrument politic. Atitudinea președintelui este vădit părtinitoare, el nu supune o chestiune dezbaterii populare pentru a vedea ce crede poporul român, ci dorește doar să impună, prin propria participare la dezbateri, un punct de vedere. Suprapunând tema referendumului cu alegerile europarlamentare, președintele, ori o face premeditat, ori nu-și dă seama, agravează percepția deformată pe care o au unele cercuri diplomatice de la Bruxelles în legătură cu România. Această confuzie între tema justiției și alegerile europarlamentare vor lăsa impresia că în România tema capitală este aceasta și nu dezvoltarea României, nu vocația europeană pe care o are țara noastră. Referendumul acesta este menit să ascundă, să radicalizeze și să instige. (…) ALDE nu se teme de acest referendum, ALDE va avea ripostă dacă întrebarea din referendum va fi pur retorică. (…) Orice tentativă de a organiza un referendum în ziua alegerilor europarlamentare este vădit un act de distorsionare a dezbaterii în sine, este straniu ca aceiași oameni care până acum invocau Comisia de la Veneția uită că aceiași Comisie a recomandat să nu se facă referendumul în ziua alegerilor europarlamentare. Noi nu suntem de acord cu această procedură, o să iasă o varză, așa cum s-a întâmplat și cu referendumul privind parlament unicameral”, a declarat, la Târgoviște, Varujan Vosganian. Fost ministru al economiei în perioada 2012 - 2013 și fost ministru al Economiei și Finanțelor în perioada 2007 – 2008,Varujan Vosganian se află pe lista candidaților ALDE la alegerile europarlamentare, pe un loc eligibil, respectiv pe poziția a treia, după Norica Nicolai și Renate Weber.