27.06.2019 00:20

Reducerea concediului bagă-n boală Sănătatea

Reducerea concediului bagă-n boală Sănătatea
Galerie foto

VIOLETA STANCIU

 


 

Chiar dacă sunt conștienți că acest lucru nu se va produce foarte curând, sindicaliștii din domeniul sănătății așteaptă ca Legea salarizării (153) să fie modificată, astfel încât acele neajunsuri care privesc anumite categorii de personal să fie înlăturate. Până la producerea acestui eveniment, sindicali știi din sănătate se află momentan în plin proces de negociere cu Ministerul Sănătății, pe Contractul Colectiv de Muncă, mai exact pe zilele de concediu de odihnă. Liderul de sindicat de la Spitalul Județean de Urgență Târgoviște (SJUT), Claudiu Barbu, care este și președintele SANITAS Dâmbovița reclamă faptul că Ministerul Sănătății dorește să reducă numărul zilelor de concediu de odihnă, al celor din sănătate, de la 30 la 25. „Nemulțumirile noastre sunt cele care au fost de la începutul începutului, de când cu Legea salarizării. Deci nemulțumirile au rămas în continuare și sunt dezideratele noastre, să le împlinim, dar din păcate nu se pot face decât prin modificare legii. Nu cred că va mai fi cazul prin ordonanță, va trebui să se facă tot prin lege. Deci legea salarizării va trebui să fie modificată. Ideea este că în momentul de față noi suntem în plin proces de negociere cu Ministerul Sănătății, la nivelul sectorului de activitate, pentru Contractul Colectiv de Muncă, pentru că aici este problema. Vor să ne reducă zilele de concediu, ceea ce este greu de înțeles, pentru că un drept odată obținut este un pic anormal să-l iei înapoi. Modificarea pe care o doresc cei de la Ministerul Sănătății este ca numărul maxim de zile de concediu anual să nu mai fie 30 de zile, ci să fie 25 de zile. Vor să modifice inclusiv în Codul Muncii. Pe lângă asta, zilele de fidelitate pe care noi le aveam era un lucru specific sistemului sanitar... Pentru fiecare 5 ani lucrați, în cadrul aceleași unități, deci cei care aveau 25 de ani, aveau încă 5 zile în plus... Deci suntem în plină negociere cu Ministerul Sănătății pe aceste aspecte... este tot ceea ce pot să vă spun acum. De asemenea noi nu negociem Regulamentul de sporuri, vrem să se renunțe la acel articol care blochează sporurile la 30% pe ordonator principal de credite, la introducerea colegilor noștri din celelalte categorii (TESA, tehnic administrativ) să intre și ei tot pe Anexa 2, pentru că sunt pe Anexa 8. Sunt lucruri pe care noi le-am tot spus, de-a lungul timpului, și care nu s-au rezolvat până în momentul de față. Sperăm ca, la o ulterioară modificare a legii, să nu mai avem problemele acestea. Anul acesta eu nu cred că se va mai întâmpla ceva, pentru că sunt prea multe lucruri de pus la punct de către actualii guvernanți, pentru că ați văzut ce bătălie este pentru alte aspecte. De aceea îmi este greu să cred că vor mai avea timp să modifice legea, dar probabil că anul viitor... lucrurile se vor mișca”, a spus dr. Claudiu Barbu, liderul sindical SANITAS Dâmbovița.