15.04.2014 08:20

Reabilitarea termică a blocurilor, în sfârșit deblocată!

Reabilitarea termică a blocurilor, în sfârșit deblocată!
Galerie foto

❚ Programul de anvelopare se reia pentru zece scări de bloc, inclusiv cele din centru, după cum a anunțat viceprimarul Târgoviștei, Eugen Pătrașcu ❚ Potrivit acestuia, lucrările se vor încheia în maxim 30 de zile, mai ales că nu se mai pierde timp cu documentațiile tehnice și expertizele, încă valabile de când a demarat proiectul ❚ Blocată din cauza neregulilor descoperite, reabilitarea a demarat în 2009, însă după 4 ani, din 90 de blocuri abia erau finalizate 20, astfel că a fost „reportată” actualilor consilieri municipali care nu puteau lăsa lucrurile în coadă de pește

 

ANA MARIA POPESCU


 

Se reia programul de anvelopare pentru mai multe scări de bloc din municipiul Târgoviște! Anunțul a fost făcut de Eugen Pătrașcu, viceprimarul municipiului Târgoviște, care susține că în câteva zile va începe execuția lucrărilor. Potrivit viceprimarului, se va termina anveloparea la trei scări de bloc de pe strada Vasile Blendea, dar și reabilitarea termică a blocurilor situate în zona centrală a Târgoviștei.

{GOOGLE_AD_BOX1}

 

10 scări de bloc, în sfârșit, anvelopate!

Conducerea administrativă a municipiului crede că lucrările de anvelopare a blocurilor nu vor dura mai mult de o lună, dat fiind faptul că nu se mai pierde timp cu expertize și documentații tehnice. Acestea sunt deja valabile din vremea când programul de reabilitare termică a blocurilor era în plin proces de execuție, blocat apoi din cauza neregulilor descoperite.

 

Valoarea totală a acestor lucrări rămase neexecutate de la „prima strigare” este de 933.023 lei, din care garanțiile oprite înseamnă 320.241 lei, iar 632.781 lei îi alocă Primăria Târgoviște. COBADI și XENIA sunt firmele care se vor ocupa de lucrări.

„În perioada următoare vor începe resturile de executat la blocurile situate pe strada Vasile Blendea, blocul 24, scara B, blocul 25, scările B și D. Vrem ca în cel mult 30 de zile să rezolvăm problema, iar locatarii acestor blocuri să fie mulțumiți. Sunt resturi de executat de la anvelopare, au fost anvelopate și au rămas în diverse stadii, unde au fost făcute stadii fizice, unde există expertize și documentații tehnice pentru aceste resturi. Pe strada Vasile Blendea lucrează COBADI. Mai avem reabilitare termică a blocurilor din H-uri, șapte scări, unde lucrează XENIA și unde tot în 30 de zile sperăm că se vor încheia lucrările”, a precizat Eugen Pătrașcu.

Vă reamintim că proiectul inițial de anvelopare a pornit în anul 2009, însă a înregistrat probleme majore, astfel că a trebuit ca actualii consilieri municipali să salveze situația, în condițiile în care, din 90 de blocuri, după 4 ani de la demarare, nu erau finalizate decât 20, iar lucrurile nu puteau rămâne așa.