12.10.2021 00:17

Reabilitarea Porții Vânătorilor, votată în unanimitate

Reabilitarea Porții Vânătorilor, votată în unanimitate
Galerie foto

*De asemenea, printre cele cinci proiecte aflate pe ordinea de zi a fost și hotărârea care prevedea rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2021

 

Ieri, în Sala de Consiliu a Primăriei Târgoviște, aleșii locali s-au reunit pentru ședința extraordinară a Consiliului Local Municipal. Cele cinci proiecte de pe ordinea de zi au trecut la foc automat, fără să existe vreo intervenție din partea vreunui consilier local. Cel mai important subpunct de pe ordinea de zi a fost unul de maxim interes pentru istoria fostei Cetăți de Scaun. Aceste prevedea aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții „Restaurarea, consolidarea, protecția, conservarea și punerea în valoare a monumentului Poarta Dealul – Vânătorilor”, din vecinătatea Parcului Chindia din Târgoviște. Poarta Dealul - Vânătorilor este un vestigiu medieval ce datează din secolul al XVII-lea și face parte din patrimoniul Curții Domnești. De asemenea, aceasta reprezintă și un punct de atracție turistică, dar de câțiva ani se află în plin proces de degradare.

Astfel, o intervenție de consolidare a Porții Dealul – Vânătorilor este mai mult decât binevenită. Din acest motiv, cei 18 consilieri prezenți astăzi din totalul de 21 nu au stat nicio secondă pe gânduri și au votat în unanimitate acest proiect. De asemenea, dintre cele cinci proiecte aflate pe ordinea de zi au mai fost hotărârea care prevedea rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2021 și proiectul  pentru aprobarea indicatorilor tehnico – economici pentru obiectivul de investiții ,,Extindere, reabilitare  (consolidare, compartimentare), modernizare și echipare Creșa nr.2. Ambele au fost votate în unanimitate de voturi.

 


Ștefan Khalil