15.09.2014 00:20

Reabilitarea Liceului „Petru Cercel”, al nouălea proiect încheiat

Reabilitarea Liceului „Petru Cercel”, al nouălea proiect încheiat
Galerie foto

ANA MARIA POPESCU


După ce a întâmpinat mai multe probleme de proiectare și implementare, trecând chiar printr-un scandal la începutul anului din cauza unor deficiențe de execuție, proiectul de „reabilitare, modernizare, dezvoltare și echipare a infrastructurii educaționale” de la Liceul Teoretic „Petru Cercel” a ajuns în punctul de finalizare.

Vineri, 12 septembrie a.c., conducerea Primăriei Târgoviște, managerul de proiect, directorul și cadrele didactice ale instituției de învățământ au susținut conferința de închidere a proiectului în cadrul căruia s-au modernizat sălile de curs, s-au construit altele noi, o sală și un teren de sport, iar laboratoarele au fost echipate și dotate la standarde europene.

Proiectul are o valoare totală eligibilă de 5.444.137,48 lei, din care valoarea nerambursabilă din FEDR este 3.573.013,69 lei, contribuție din bugetul național – 546.460,92 lei și cofinanțare a beneficiarului de 84.070,91 lei.

 

{GOOGLE_AD_BOX1}

 

Primarul interimar al Târgoviștei, Ciprian Prisăcaru, a declarat la eveniment:

„În proporție de 99,8% acest proiect s-a derulat în mandatul primarului Gabriel Boriga. Târgoviște este pe locul 3 în țară în ceea ce privește reabilitarea instituțiilor de învățământ. Managerierea unui astfel de proiect este un lucru extrem de sensibil și dificil. Pe parcurs mai apar inadvertențe de proiectare, probleme de executare, apar nemulțumiri. (...) Liceul «Petru Cercel» are condiții dintre cele mai bune. Este încă un proiect important finalizat, este al nouălea proiect de acest gen”.

Cristian Stan, viceprimarul Târgoviștei, și-a exprimat speranța că „haina nouă” pe care o are acum instituția de învățământ va fi un motiv de bucurie, mai ales că astăzi debutează un nou an școlar.

Directorul Liceului „Petru Cercel” a amintit celor prezenți problemele pe care le avea unitatea înainte de reabilitare, exprimându-și satisfacția de a conduce acum o școală europeană, dotată european, și speranța că rezultatele liceului vor fi pe măsura modernizărilor.