14.06.2021 00:10

Răzvan Bejan a oferit declarații interesante despre Flacăra

Răzvan Bejan a oferit declarații interesante despre Flacăra
Galerie foto

❚ Viceprimarul municipiului Moreni, Răzvan Bejan, a transmis că este dezamăgit de parcursul echipei din ultimul sezon și crede că pentru campionatul următor Flacăra trebuie să își propună obiective clare ❚ „Flacăra nu a avut obiectiv în acest sezon. Păi ori îți propui promovarea în Liga a 2-a și te bucuri pentru un drum firesc, către mai sus, ori te duci la Liga a 4-a, decât să joci așa. Ba mai și economisești 7-8 miliarde lei vechi” ❚ „Încercăm să reedităm la anul meciul dintre Flacăra Moreni și FC Porto. Un joc de old boys, între cei care au evoluat atunci, ar fi fenomenal. Flacăra este un brand absolut pentru municipiul Moreni” ❚ „Baza sportivă arată foarte rău. Se vede cu ochiul liber, stadionul nu este cum trebuie. Avem niște dușuri, dar nu sunt în incinta stadionului”

 

COSMIN SAVA


Flacăra Moreni a terminat ultimul sezon al Ligii a 3-a pe locul 7 în Seria C3, clasare care a produs dezamăgire în rândul fanilor morenari, al echipei, dar și al autorităților locale. Deși obiectivul la începutul sezonului trecut a fost promovarea în liga secundă, echipa morenară a dezamăgit, mai ales în partea secundă a campionatului. Pe parcursul stagiunii precedente, Flacăra a pierdut mulți jucători, iar acum lotul este format în mare parte din tineri, de perspectivă, dar fără prea mare experiență la nivel de seniori.

„Trebuie să găsim sponsori privați”

Viceprimarul municipiului Moreni, Răzvan Bejan, a transmis că este dezamăgit de parcursul echipei din ultimul sezon și crede că pentru campionatul următor Flacăra trebuie să își propună obiective clare. „Echipa nu performează, am terminat pe locul 7 într-o serie câștigată de o comună. Bugetul pe care îl alocăm echipei de fotbal este unul generos.Trebuie să găsim sponsori privați, dar înainte de asta să ne spună și nouă conducerea echipei ce obiectiv are. Flacăra nu a avut obiectiv în acest sezon. Păi ori îți propui promovarea în Liga a 2-a și te bucuri pentru un drum firesc, către mai sus, ori te duci la Liga a 4-a, decât să joci așa. Ba mai și economisești 7-8 miliarde lei vechi”, a transmis Bejan pentru Riposta pe net.

Stadion modernizat și amical cu FC Porto?

Bejan a vorbit și despre posibilitatea modernizarii stadionului din Moreni cu ajutorul CNI, dar și despre un amical cu FC Porto, anul viitor, când Flacăra împlinește 100 de ani de existență. „Așa este, baza sportivă arată foarte rău. Se vede cu ochiul liber, stadionul nu este cum trebuie. Avem niște dușuri, dar nu sunt în incinta stadionului. Încercăm să reabilităm stadionul prin Compania Naționala de Investiții. Lucrăm la întocmirea proiectului. Nu se poate face stadionul într-un an de zile. Încercăm să reedităm la anul meciul dintre Flacăra Moreni și FC Porto. Un joc de old boys, între cei care au evoluat atunci, ar fi fenomenal. Avem un schimb de mailuri la ora asta, lucrurile nu sunt chiar așa de simplu de rezolvat. Dacă nu vor putea să vină cei pe care ni-i dorim, măcar să ajungă la Moreni o echipă de juniori și să joace cu ai noștri. Flacăra este un brand absolut pentru municipiul Moreni. Nu multe echipe se pot lăuda cu 100 de ani de activitate”, a mai spus viceprimarul din Moreni.